Prima zi de scoala in Austria

Prima zi de scoala fara flori, discursuri si slujbe religioase, dar cu elevi fericiti si multe zambete

Școala poate începe și altfel decât ne-am obișnuit în România, atunci când este centrată pe elevi, nu pe politicieni sau pe cadrele didactice.  Nu toți părinții sunt preocupați să reabiliteze clasele copiilor și să le mobileze, să dea bani pentru paza în școli, pentru abonamente la transportul în comun, manuale alternative și pentru fondul clasei. Unii, de exemplu, cumpără doar bomboane să-și facă fericiți copiii. Mi-a plăcut atât de mult cum a descris jurnalista Monika Vrânceanu modul în care s-a derulat prima zi de școală a fiicei ei în Austria, încât i-am cerut permisiunea să public experiența lor, în speranța că mulți alți părinți vor învăța ceva și vor încerca să schimbe sistemul românesc de învățământ. Monika Vrânceanu:

Cei care-mi știu povestea își amintesc, că am mai povestit- înainte să plec din țară, am înscris-o pe fiică-mea la grădiniță în România, pentru cazul în care nu aș fi reușit s-o iau cu mine atât de repede pe cât îmi doream. N-a fost cazul să ajungă la grădinița de acolo, pen’ că-n fix trei luni de la plecare mă întorceam după ea. Dar tot mi-amintesc un lucru: când am înscris-o am primit o ditamai lista (două pagini de agendă) cu ce trebuia să duc pentru copil. De la hârtie igienică și apă, până la așternuturi de pat, păhărel, șervețele și alte consumabile. Când am ajuns în Austria, la grădinița de aici a trebuit dus copilul (!) și un rând de haine impermeabile + cizme de cauciuc, pentru zilele ploioase (ținând cont că nu există zile-n care copiii să nu iasă afară, fie vară, fie iarnă; poate doar zilele-n care au fost gerurile mari). Nimic mai mult, niciodată-n trei ani și jumătate de grădiniță și evident, fără fondurile clasei/grădiniței, fără cadouri de sărbători sau alte ocazii.

Bun, asta a fost o introducere. Pentru că dacă la început m-a cam uimit nomalitatea asta, în timp m-am obișnuit cu ea și așa am ajuns la prima zi de școală.

După înscrierea la școală- pe baza unei scrisori pe care o primești de la Primărie și unde-ți sunt indicate școlile de care aparții, înscrierea derulează firesc. La înscriere, copilul e musai prezent și se face un mic test- se verifică inclusiv capacitățile de limbă, ținând cont de faptul că foarte mulți copii au o altă limbă maternă. Tot la înscriere, poți opta pentru înscrierea sau nu a copilului la orele de Religie. Până la 14 ani decid părinții, după 14 ani decide copilul de vrea sau nu să facă orele acestea.

Înscrierea având loc în primăvară, primești apoi o scrisoare acasă, prin care ti se comunică faptul că ți-a fost acceptată cererea. Mai târziu, prin iunie-iulie, înainte de începerea școlii, mai primești o scrisoare, de data asta personalizată, din partea învățătoarei. Acolo, cadrul didactic se prezintă, scrie câteva rânduri pentru copil, îți comunică programul primei săptămâni și atașează o lista cu absolut tot ce are nevoie copilul în clasa I. Învățătorii au libertatea de a întocmi această listă în funcție de metoda cu care lucrează, încadrându-se evident în programa generală. Costul rechizitelor- inclusiv materiale pentru orele de desen/ arta, se ridică undeva la 120 de euro, dar presupun că le poți lua și mai ieftin, depinde de unde și când o faci. Oricum, la o alocație de 180 de euro, statul austriac adaugă în luna septembrie a fiecărui an încă 100 de euro pentru fiecare copil preșcolar sau școlar, tocmai ca să contribuie cu ceva la cheltuielile astea. Oferte la rechizite și ghiozdane, sunt cu duiumul- totul depinde ce anume alegi.

Bun, și vine prima zi de școală- al cărei desfășurător îl ai încă din vară, din scrisoarea primită acasă. Tradiția implică aici Schultüte- o chestie aproape cilindrică din carton, umplută cu dulciuri. Nu e musai sau obligatorie, e doar o tradiție pe care aproape toți o respectă- e vorba despre bucuria copiilor.
Cum a fost la noi?
De dimineață, străzile pline- inclusiv Poliția, la trecerile de pietoni. Multă lume, mulți copii- cu ghiozdane și Schultüte sau fără (nu e obligatoriu din prima zi). Nimeni, dar absolut nimeni cu buchetele de flori cu care am fost eu obișnuită și stresată ani de zile. La intrarea în școală, cei de clasa I au fost direcționați către sălile de clase unde îi aștepta înväțătoarea care, la rândul său, pregătise pentru fiecare câte o Schultüte mai mică. Au avut voie și părinții, câteva minute, după care copiii au rămas în clase iar oamenii mari au fost invitați în sala de sport, unde directorul școlii a vorbit despre chestiuni organizatorice. Până spre ora 10.30, când prima zi de școală a luat sfârșit.

Ce mi-a plăcut? Simplitatea și posibilitatea de a trăi frumos, liniștit, prima zi de școală. Majoritatea părinților, copiilor- îmbrăcăminte frumoasă, dar nu ca de nuntă. Lipsa zecilor de flori ucise. Lipsa soborului de preoți și a hoardei de politicieni. Lipsa discusurilor sforăitoare. Lipsa patetismului.
Mi-au plăcut copiii, părinții și cadrele didactice- aproape toți relaxați. Lipsa presiunii pe care mi-o amintesc din România (se poate să mă-nșel, nu zic nu).

Cumva nemulțumitor poate, pentru părinții care vor doar să fie vizibili prin copii (știți ce zic). Ah, și sala de clasă: intimă, caldă, modestă și totuși utilată cu tot ce trebuie.

Mi-a plăcut, mai venim.

Succes la școală, copil frumos! Aștept de la Monika Vrânceanu și alte impresii și comparații între cele două sisteme de învățământ, nu de alta, dar al nostru este în colaps și părinții scot bani din portofel pentru tot felul de fonduri, deși se presupune că este gratuit, în timp ce în alte state europene copiii primesc din partea statului cam tot ce le trebuie. Ne dorim și noi o schimbare, dar este nevoie de atitudine din partea părinților, care, aici, se complac în această situație mergând pe principiul că așa a fost și pe vremea lor. Ei bine, lucrurile se mai schimbă, dar trebuie să ne dorim asta.

Share

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.