Vacante de vis

Nici Regina Maria nu a stat cât mine la Castel

By July 10, 2017 No Comments
Travel Vacante Auris Luca

Ador Castelul Reginei Maria din Mamaia. Bine, mai îngrijit și apreciat este cel pe care l-a construit ulterior la Balcic. Și asta nu pentru că este mai frumos, că nu e. Dar, spre deosebire de noi, bulgarii au știut să îl reabiliteze, să îi îngrijească grădina care a devenit între timp botanică și să atragă zeci de mii de turiști. Al nostru, însă, este în paragină. La fel ca multe alte obiective turistice, printre care Cazinoul din Constanța sau cel din Mamaia. Dar nu despre istoria castelului vreau să scriu. S-a vorbit destul despre asta și găsiți informații foarte multe pe internet.

Voiam să spun că palatul regal îmi trezește amintiri din vremea în care eram mică și mergeam numai la piscină. Nu-mi plăcea plaja deloc. Iar când treceam pe lângă Club Castel, mă uitam cu jind după garduri cum se distrau turiștii străini, pentru că numai ei aveau acces în frumoasa și generoasa curte. Era un fel de fruct oprit pentru noi, iar distracția acolo era maximă. Mă mulțumeam cu alte piscine din stațiunea Mamaia, dar niciuna nu se compara cu cea de la Castel.

După ani buni, în care, în celebra locație nici muștele nu mai aveau de ce să ajungă, am aflat cu bucurie vara trecută, că s-a redeschis. Nu vreți să știți câte zile și nopți am petrecut acolo, parcă din dorința de a recupera perioada în care n-am avut acces. Nu poate fi vizitat în interior, este o ruină și multe tavane stau să cadă. Se ține bine totuși, la venerabila vârstă de 90 de ani, la care a ajuns.

A fost văruit și i s-a dat o față acceptabilă, iar piscina din curte atrage atât turiștii, cât și constănțenii. Cu siguranță sunt bazine de înot mult mai frumoase în Mamaia, dar niciunul nu are un castel în fundal. Peisajul este fabulos pentru cei care cunosc istoria palatului regal și știu că în el și-au petrecut vacanțele de vară regine, regi și prințese. Frumoasa construcție a fost reședința de vară pentru Regele Ferdinand, Prințesa Elena, mama Regelui Mihai și apoi pentru Regele Carol al II-lea.

Practic, Băile Mamaia, cum se numeau pe atunci, s-au dezvoltat după ce Regina Maria a cerut să fie construit frumosul palat regal în actuala stațiune, care, la acea vreme era o mare de nisip între lacul Siutghiol și Marea Neagră. E greu să ne imaginăm acum, când unitățile de cazare sunt lipite una de cealaltă, că în urmă cu un secol, nu existau hoteluri în Mamaia. Până în anul 1960, când a fost construit Rex, primul hotel din Mamaia, în stațiune erau ridicate doar cabane din lemn. Era frecventată doar de oamenii cu bani și avea chiar la acea vreme autobuze decapotabile care transportau turiștii. Abia după anul 1960, Mamaia a devenit una dintre cele mai căutate stațiuni turistice și a fost denumită ”Perla litoralului românesc”.

Spuneam că am stat mai mult decât Regina Maria la Castel, chiar dacă nu am locuit efectiv în el. Și aceasta, deoarece, deși s-a implicat în construcția lui și a verificat permanent lucrările, a realizat planuri, schițe și proiecte, ea a descoperit ulterior Balcicul de care s-a îndrăgostit iremediabil. A ridicat și acolo un castel, care a devenit locul său preferat pentru vacanțele de vară.

Revin însă la zilele noastre și vă spun că oricine se poate bucura și vara aceasta de acel loc desprins din poveștile cu prințese. Accesul este permis doar la piscina generoasă, însă, când înoți ori stai la soare și ai castelul în față, îți poți imagina absolut orice, inclusiv că vine o prințesă sau chiar Regele Carol al II-lea, să te întrebe dacă ești bine tratat sau dacă mai vrei o limonadă.

La barul piscinei am băut mojito mai bun decât cel din Spania, m-am distrat zi și noapte, iar atmosfera e atât de plăcută, încât nici Regina Maria n-ar mai fi preferat Balcicul, dacă ar fi trăit în vremurile noastre.

Share

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Auris Luca

Auris Luca

Journalist, travel and lifestyle blogger, storyteller and copywriter