Mi s-a reproșat că am exagerat când am scris acest articol despre Spitalul de Boli Infecțioase. Nu am înflorit și nu am exagerat cu nimic. Am spus doar părearea cât se poate de obiectivă a unei paciente pe care nimeni altcineva nu o ascultă, din dorința de a se schimba ceva în acest sistem medical primitiv. Ne place să ascundem mizeria sub preș și să nu recunoaștem când avem o problemă, în loc să o rezolvăm. Nu negați, se vede cu ochiul liber acest lucru. Colega mea, Oana Damian a fost internată de două ori în trei săptămâni cu băiatul la Infecțioase. A văzut multe mame disperate care erau internate cu copiii lor, la fel ca ea, pentru a doua oară în doar câteva zile, pentru că au contractat cei mici tot felul de alte boli. E greu să dovedești faptul că micuții s-au îmbolnăvit în spital de altceva, dar nu cred că urmărește nimeni de ce ei sunt reinternați la câteva zile. Iar dacă este extrem de aglomerată unitatea sanitară și stau în același salon copii cu diferite boli transmisibile, nu înțeleg de ce autoritățile nu construiesc un nou corp. Poate ar fi mai ieftin așa, decât să le asigure în permanență tratament celor mici și să îi chinuiască pe deasupra. Știu, e greu să demonstrezi și e mai simplu să negi când ai o problemă, dar când tratează bolnavi, cu atât mai mult copii, medicii ar trebui să fie mai empatici. Iar dacă nu e vina lor că sunt prea puțini și un singur doctor nu poate alina durerea micilor pacienți, ar trebui să se revolte cumva. S-a ajuns la situația în care bolnavii sunt văzuți o singură dată pe zi, dimineața, după care sunt abandonați, oricare ar fi starea lor de sănătate. Oana Damian a descoperit multe nereguli cât timp a fost internată la Spitalul de boli infecțioase. Le voi face publice, în speranța că vor fi luate măsuri. Nu este reclamagioaică de profesie și nici nu e singura nemulțumită, dar multor mame le este frică să facă sesizări, chiar dacă observă că și la a doua internare lucrurile care le nemulțumesc se repetă. Cum spuneam, principala problemă este lipsa de spațiu și de personal și cred că de aici pornesc toate celelalte, în cascadă. Nu are cine să te trateze când medicii nu au timp își vadă pacienții decât la vizita de dimineață. Știu, sunt puțini, dar te simți la fel de neajutorat ca acasă când nimeni nu îți dă nimic să îl calmeze pe copil și toate asistentele ridică din umeri atunci când cel mic se simte rău. Ceea ce veți citi în continuare este adevărul Oanei și chiar dacă medicii mi-au spus că s-au respectat procedurile, eu o cred pe această mamă, care, acum, este la rândul ei bolnavă de varicelă, mai mult ca sigur contractată din acea unitate sanitară.
8 aprilie – duminică, prima zi de Paște. Bebe – 2 ani și 3 luni – a făcut febră în jur de 39 de grade în timpul nopții, începând cu ora 1 noaptea, i-am dat antitermice, însă spre dimineață febra a revenit. Am plecat la serviciu, iar după ora 14 soțul mă sună speriat și îmi spune că cel mic are scaune diareice cu sânge și că nu îi trece febra. Ajung acasă și chemăm ambulanța. Îi dăm Nurofen să îi scadă febra și ajungem în Urgența Spitalului Județean Constanța. Aici ni se spune că este caz de infecțioase, astfel că suntem transferați cu ambulanța. Când ne-am internat la infecțiose era deja seară. Ne preia o asistentă și ne arată un salon. Era plin cu persoane de etnie rromă. Ne întreabă dacă vrem să rămânem, că este epidemie de rujeolă și toată secția de Pediatrie este plină. I-am spus că nu am ce face acasă cu bebe în starea în care se afla. Mă plâng că eu nu am făcut nicio boală a copilăriei și îmi este frică să nu contractez vreun virus. Nu a contat această remarcă a mea, iar acum, în timp ce scriu toate acestea, sunt plină de bube de la varicelă, mă doare capul, nu pot înghiți din cauza inflamațiilor de pe mucoase și abia ce mă pot ridica din pat. Mai mult, copilul este internat cu soțul în spital pentru că are Stafilococul auriu, bacterie contagioasă pe care la prima internare nu o avea și mă tem să nu facă și el vărsat de vânt în condițiile în care are imunitatea praf.
Copiii nu pot lua tratamentul pe cale orală, asistentele le roagă pe mame să insiste
Dar să revenim. Asistenta ne spune să așteptăm. Dă niște telefoane și ne coboară un etaj, la adulți. Ne dă un salon cu trei paturi libere. În acea noapte rămâne și soțul cu mine. Este de mare ajutor, în condițiile în care cel mic doarme cu el de obicei. I se fac perfuzii. Dimineața i se iau probe de sânge și i se administrează Ampicilină (fără vreun rezultat de la vreo analiză). Primim Debridat, Smecta și Hidrasec. Nu ni s-a dat și nici nu ni s-a spus de probiotic – ulterior, când a făcut candida bucală am realizat eu că trebuia să îi cumpăr, dar când ești internat cu un copil care plânge, are febră și scaune la câteva ore, parcă nu îți mai vine să faci și pe medicul. Rămânem internați patru zile. În tot acest timp salonul în care eram se aglomerează. O mămică împreună cu fetița ei de trei ani și o alta cu un băiat de doi ani ne sunt companie în zilele ce urmează. Copilul meu refuza să ia pe gură medicamentele. Reușesc cu forța în prima zi să îi dau Smecta, dar renunț ulterior pentru că este un chin pentru el. Le zic asistentelor, dar ridică din umeri. Ne spun să anunțăm medicul când vine la vizită. Doamna care s-a internat cu fetița are aceași problemă. Cea mică nu ia medicamente pe gură. Nu tu sirop, nu tu păcălit, nu tu făcut avioane. Unii copii pur si simplu nu înghit medicamente oricât ne-am dori noi, părinții. Tocmai de aceea, soluția este spitalul, pentru că doar așa îi putem hidrata și hrăni. Dar asistentele și medicii de aici reacționează ca și cum așa ceva nu există. Mai încercați, ne spun.
Antibiotice prescrise de medici fără testări, la copii declarați alergici la internare
Vin si rezultatele la analize. Nimic. Aceasta nu arată a nimic, le-am spus. Așa că se stabilește diagnosticul – enterocolită cu germeni necunoscuți. Cu toate acestea, copilul meu a luat antibiotic timp de 4 zile, pe un fond alergic, fără vreun test în prealabil. Sângele în scaun se poate manifesta și de la un colon iritat. Ah! Am un copil alergic la mâncare și medicamente. Cel puțin la medicamente este extrem de sensibil. Cât am stat internați pe sectia de adulți pot spune că am fost OK. Asistentele de la Adulți veneau destul de repede când le chemam să scoată perfuzia, dar medicii ajungeau să ne vadă la față doar o dată pe zi, la vizita de dimineață. După ce am primit rezultul la analize am vorbit cu medicul și ne-a făcut externarea. Ne-a spus că ar mai vrea să îl mai țină o zi sub supraveghere, dar am insistat să plecăm de frică să nu luăm altceva. În salon cu noi, băiatul de doi ani fusese diagnosticat cu E. coli. Știți cum e vorba aia, de ce ți-e frică nu scapi. Ne-am întors cu infecție cu stafilococul auriu, iar eu acum am varicelă, fiind posibil să facă și copilul meu în zece zile.
La 6 zile de la internare, înapoi la Infecțioase cu altă boală
Ajungem acasă și fericirea ține doar 6 zile. În noaptea de marți spre miercuri (17-18 aprilie) bebe se trezește pe la 1 noaptea destul de transpirat și fierbinte. Are 38 de grade. Nu îi dau nimic. Îl plimbăm prin casă în brațe, aproape toată noaptea, iar spre dimineată îi scade febra. Ziua se joacă și mănâncă normal. Vine și noaptea de miercuri spre joi. Copilul se trezește pe la 1.00. Are din nou stare febrilă. Doar că de data asta nu îi mai cedează temperatura. Încep să îi dau antitermice. Ziua îi scade febra și apare din nou seara. Crește rapid la 39 de grade. Iar antitermice. Doar că nu mai scade așa ușor. În plus, în mai puțin de două ore îi urcă la 40,2 grade. Îi dau antitermic. Cedează. În scurt timp o luăm de la capăt cu febra și antitermicele. Mănâncă și adoarme. Se trezește pe la 16,00. Are scaun apă cu sânge, ca o baltă care se absoarbe în pampers. Sun la ambulanță și ajungem iar la Spitalul de Boli Infecțioase.
Copii cu diferite boli transmisibile stau în același salon
După consultul de gardă suntem trimiși la Pediatrie într-un salon gol cu 5 paturi. La nici 15 minute mai apare o mămică. Era și ea la a doua internare. Ieșise de o zi cu băiatul de 2 ani și 2 luni după ce scăpase de rujeolă și revenise cu scaune diareice. Îmi spune că este sigură că a luat Rotavirus din spital pentru că în salonul în care a stat cu cel mic cu rujeolă era și un copil cu Rotavirus. Ulterior analizele confirmă că este Rotavirus. Din nou vin asistentele și încep să îi administreze celui mic al meu perfuzii de hidratare și celebra Ampicilină. De data aceasta nu mai primim Debridat, nici Smecta. Doar Hidrasec – 3 plicuri.
Niciun medic nu asigură noaptea garda pe secția de Pediatrie de la Infecțioase, mamele sunt neputincioase
Sâmbătă copilul pare OK, mănâcă și bea apă. Duminică pe zi, însă, începe să plângă. Mult. Are crampe și anunț asistentele. Nimeni nu ia nicio măsură. Mă duc din nou. Copilul plângea și se zvârcolea de câteva ore. Asistenta îmi spune că nu are ce să îi dea, mai bine să îl calmez eu. Fără medic, dacă nu este trecut vreun sirop sau calmat în fișa lui nu îi pot face nimic, doar tratamentul pe care îl au notat în foi. Le cer medic. Îmi spun că doctorul asigură gărzile jos și va veni când se va elibera. Nu a venit nimeni. Cel mic a plâns vreo patru ore până a căzut într-un somn profund. Apoi, pe la 3 noaptea s-a trezit și a vomitat pe mine. L-a luat din somn. Am chemat asistenta, dar mi-a zis că nu are nimic și că a vomitat pentru că a plâns ziua. Ne culcăm. La 4 vomită iar. Dă să se înece și fug cu el în brațe în cabinetul asistentelor să le rog să îl ajute cumva, că vomită în jet. Îmi spun că vor anunța medicul de gardă. Să aștept, că va veni să ne vadă. Îl plimb prin salon pe cel mic până mă ia somnul și ne culcăm, apoi iar vomită, iar ne culcăm, iar vomită și tot așa a ținut-o până dimineața, când, eram acoperită toată de vomă, dormeam în vomă, nu mai aveam ce să pun pe pat sau pe pernă și nici haine de schimb. Se face 7 dimineața. Cel mic vomită iar. O mamică din salon iese disperată pe hol să caute iar asistentele și dă peste șefa secției. Doamna intră și mă întreabă ce s-a întâmplat. Îi spun că băiatul vomită de la 3 dimineața și îmi zice că i-am dat apă și de aceea. Păi doamnă dragă, copilul meu varsă într-una de 4 ore, dacă nici apă nu îi dau, cum se mai hidratează? Apoi îmi reproșează că nu am chemat-o pe ea. I-am spus că am fost la asistente, că nici nu știu cine e dânsa ori unde o puteam găsi. Internarea în spital nu vine cu manual de instrucțiuni din care să afli ce să faci în situații de urgență, când pe nimeni nu interesează să ia măsuri. Singurul cabinet deschis de pe palier era cel al asistentelor și le-am cerut să anunțe un medic de gardă. Țineam copilul în brațe să nu se înece, îl linișteam și adormeam în vomă. Unde să vă caut doamnă dragă????? Și asistentele de ce nu au anunțat pe nimeni în acest timp? Într-un spital de boli infectioase, lași un copil de 2 ani să vomite într-una timp de 4 ore? M-am dus la ele de trei ori. Au venit și în salon. S-au uitat la cel mic și au zis că nu are nimic, să ne culcăm că îi trece. După ce i-au administrat pe la 8 dimineața perfuzie cu Metroclopramid, cel mic a adormit și nu a mai vărsat. Dacă până atunci mă gândeam că trecem printr-o situație critică, nu știam ce ne va aștepta în continuare. Iau o pauză, dar voi reveni în curând. Mă doare capul îngrozitor de la vărsatul de vânt și mă simt de parcă aș fi fost bătută. Dacă și voi v-ați confruntat cu astfel de situații distribuiți articolul și scrieți un comentariu, în speranța că până la următoarea internare lucrurile se vor schimba. Știți vorba aceea, copilul care nu plânge nu primește mâncare.
Va continua.
Leave a Reply