Machiaj de sarbatori

Dacă aș fi nevoită să îmi aleg o altă meserie, cea de make-up artist cred că mi s-ar potrivi de minune. Prima interacțiune cu machiajele am avut-o foarte devreme, pe la un an și jumătate. Eram facinată de modul în care se farda mătușa mea și de fiecare dată o priveam pe ascuns când se dichisea. Am încercat să aplic și eu aceeași metodă după ce a plecat într-o zi la o întâlnire. Când m-a văzut mama, și-a pus mâinile în cap. Aveam ruj, fond de ten, fard verde și rimel pe toată fața, pe păr, pe haine și oriunde am găsit un loc liber. Dar nu vreți să știți ce mândră eram de mine!

Am cochetat cu ideea de a mă machia și în liceu, dar pe vremea aceea nici cu rimel sau lac de unghii nu aveam voie să ne dăm la școală și nu o dată am fost trimisă acasă de către profesori să mă curăț. Îmi plăcea mult să o privesc pe mama cum își conturează ochii cu creion albastru și cu fard de pleoape, cum își aplică rujul sau rimelul.

Când am intrat la facultate, cea mai mare bucurie a mea a fost că pot să mă fardez și să-mi vopsesc părul. Roșu, să moară de ciudă profesorii din liceu când îi întâlneam. Nu sunt expertă, dar niște cursuri de automachiaj m-ar face tare fericită. Poate voi reuși să-mi găsesc timp pentru ele anul viitor, am descoperit cei mai buni profesori.

La sfârșitul săptămânii trecute, m-a invitat directorul First Make-up School, Ioana Munteanu, să particip la un workshop despre machiajul de sărbători. Vrei calule ovăz? Când mi-a spus că voi fi model pentru cursante, nu mi-a mai trebuit nimic. Am ieșit din mâna designerului în beauty make-up Lăcrămioara Tătaru, cu o variantă net îmbunătățită a imaginii mele. Doar genele false mi-au lipsit pentru a mă privi în oglindă precum Narcis în apa de râu.

First Make-up School

Vă dezvălui și vouă ce am aflat de la Lăcrămioara despre modul în care trebuie să ne fardăm pentru a avea un look perfect de Crăciun sau Revelion:

1. Orice machiaj se realizează aplicând pe tenul curățat, o bază sau o cremă foarte hidratantă. Aceasta va permite fondului de ten sau pudrei să se distribuie bine pe față. Fondul de ten se aplică pe toată fața prin tamponare pentru a încărca porii, nu se întinde cu degetele pe față ca o cremă, greșeală pe care o facem multe dintre noi. În plus, fondul de ten se aplică și pe buze pentru că va fi o bază foarte bună pentru ruj.

2. Machiajul ochilor. Dacă îl realizați singure acasă, aveți nevoie de puțină îndemânare. Și de răbdare. La salon, înainte de machiajul propriu-zis se aplică o bază de machiaj. Anticearcănul și fondul de ten aplicate în strat foarte fin, inclusiv pe pleoape, constituie o excelentă bază de machiaj. Peste ele, Lăcrămioara recomandă să aplicăm cu delicatețe pudră transparentă pentru ca fardurile pe care le folosim ulterior să fie mai rezistente și să se întindă ușor.

Machiaj de sarbatori

3. Iluminare. Iluminare. Iluminare. Secretul pentru camuflarea cearcănelor mai discrete este iluminatorul folosit peste stratul de fond de ten, într-o nuanță mai deschisă decât acesta. Se aplică pe arcade puțin iluminator, care captează lumina și oferă privirii acea strălucire de divă după care tânjim. Când prezența cearcănelor este foarte vizibilă, se aplică un corector sau chiar anticearcăn. În cazul pungilor de sub ochi, ideal este fardul corector mai închis la culoare în raport cu fondul de ten, astfel că efectul acestuia va fi de diminuare a pungilor, volumul lor nemaifiind foarte vizibil. Tendința multora dintre noi este să alegem un anticearcăn mai deschis și nu înțelegem de ce pungile de sub ochi par mai mari în loc să se estompeze. Ei bine, pentru camuflarea cearcănelor este obligatoriu să folosim texturi fluide, astfel încât, la final, aspectul să fie natural. Nu ne place o față creponată, nu-i așa?

First Make-up School

4. Aplicarea fardurilor de ochi. Am aflat de la Lăcrămioara că pentru tenul matur se folosește în general fard mat, însă, pentru că avem nevoie de luminozitate, putem aplica pe pleoape, în anumite zone, sclipici sau fard sidefat. Există tehnici speciale prin care folosirea fardurilor întinerește tenul în loc să îl îmbătrânească. Unul dintre secrete este aplicarea fardului în armonie cu nuanţa ochilor, a tenului, părului, dar şi a hainelor pe care le purtăm. Pentru machiajul ochilor alegem două sau trei nuanțe. Culoarea de bază se aplică pe toată pleoapa, cea deschisă, care poate fi și sidefată, se folosește une avem nevoie de lumină, respectiv în colțul intern al ochiului și pe arcadă. A treia culoare, cea închisă, este utilă pentru aplicarea umbrelor. Cine a zis că machiajul este ușor de realizat, v-a păcălit. Este o artă și dacă nu este bine realizat, mai mult ne stricăm aspectul feței, decât să îl îmbunătățim.

Machiajul de sarbatori

4. Pigmenții au culori fabuloase.  Pentru că îmi place mult verdele, Lăcrămioara a ales pentru machiajul meu o nuanță de vernil, dar paleta de culori e foarte diversificată. Înainte de aplicarea pigmentului sau a fardului este necesară baza de care vorbeam mai devreme, pentru a adera mai bine culoarea pe pleoape. Pentru întinderea pigmentului, se folosește pensula sau puteți folosi chiar și degetele dacă apreciați că astfel aveți mai multă dexteritate.

Machiaj de sarbatori

5. Aplicarea tușului pentru conturul ochilor. După echilibrarea cromatică a fardului, se trasează tușul și se aplică genele false sau două straturi generoase de mascara.

Machiaj festiv de sarbatori

7. Fardul de obraz sau blush-ul. Bunica îmi povestea că se ciupea în obraji când voia să fie îmbujorată, dar au trecut demult acele vremuri. Cu siguranță însă, ați observat doamne sau domnișoare cu obrajii perfect roz, ca niște baloane. Ele intră în categoria ”așa nu”. Fardul de obraz trebuie să aibă o nuanță diferită de cea a fondului de ten și se aplică pe pomeți. Se folosesc mișcări circular-orizontale spre exteriorul feței, iar pentru efectul de pomeți înalți, blush-ul se întinde în sus.

8. Crăciunul este magic, iar culorile folosite pentru machiaj sunt strălucitoare.  Sfatul Lăcrămioarei pentru un machiaj reușit de sărbători este smokey eyes shiny, prin folosirea nuanțelor de argintiu sau auriu. Deja banalul machiaj smokie eyes poate fi revitalizat cu tente de auriu sau argintiu, foarte la modă iarna aceasta. Doamnele și domnișoarele care nu au curaj să le folosească, pot apela la derivatele acestora, folosind un machiaj bazat pe nuanțe de cărămiziu, nisipiu sau portocaliu sidefat.

Machiaj de sarbatori

9. Ieșiți în evidență cu orice preț. Dacă nu aveți curaj să folosiți un machiaj puternic și strălucitor, puteți apela la smokey nude. Culorile nu sar în ochi, sunt mai soft, au nuanțe calde și sidefate. În acest caz, punctul de rezistență va fi un ruj roșu, mov sau burgundy care vă va scoate din anonimat.

First Make-up School

10. Rujul roșu este în continuare în tendințe de sărbători. Nu știu dacă are sau nu vreo legătură cu haina lui Moș Crăciun, dar, rujul roșu este culoarea – vedetă pentru machiajul buzelor, de ani buni. Trebuie să alegeți doar nuanța care vă place și vă avantajează, și nu veți greși dacă alegeți roșu. Pentru sezonul 2017-2018 se va purta și burgundy. Un vișiniu închis, potrivit femeilor îndrăznețe care vor să își scoată buzele în evidență. Nici movul sau violetul nu reprezintă o alegere greșită, ele fiind recomandate drept culori ale următorului sezon. Pentru a aplica rujul cu precizie, te poți ajuta de o pensulă pentru a-l distribui perfect pe buze, iar dacă ești nemulțumită de rezultat, este recomandat și al doilea strat.

11. Să nu uităm de machiajul sprâncenelor. Make-up designerul Lăcrămioara Tătaru spune că nu mai sunt în trend spâncenele grafice, perfect conturate. Se poartă spâncenele naturale, groase, frumos pieptănate, fără prea mult contur, fardate ușor și fără forme perfecte.

În cazul în care mai mult v-am speriat cu aceste sfaturi și vi se pare dificil să urmați toți pașii recomandați de Lăcrămioara, grăbiți-vă să vă faceți programare la un make-up artist, dacă mai găsiți vreunul liber. Dacă nu, puteți exersa până de Crăciun sau Revelion și sigur o să fiți mulțumite de rezulat. Important este să aveți o ținută distinsă și elegantă, iar atitudinea voastră să fie potrivită pentru machiajul și hainele pe care le alegeți.

Sărbători fericite și colorate vă doresc!

Fotografiile au fost realizate de Lucian Gonțilă.

Share

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Auris Luca

Auris Luca

Journalist, travel and lifestyle blogger, storyteller and copywriter