Învăț de 12 ani, ce pot să devin? Nimic, îmi pare rău.

Eu ce aș putea face după 12 ani de școală, dacă nu merg la facultate? Dacă pentru viața reală nu am fost pregătit, atunci de ce am mers atâta amar de vreme la cursuri în urma cărora nu am rămas cu mai nimic? De câțiva ani îmi adresează aceleași întrebări când începe școala. De fiecare dată îi spun că îl ajută să acumuleze cunoștințe și experiențe, dar îmi demontează cu argumente fiecare afirmație.

Școala e un stres psihic, atât pentru el, cât și pentru mulți alții. Asta îmi spune. Și nu pot să îl contrazic. Are dreptate. Din clasa întâi i-am insuflat dragostea față de școală, dar n-o iubește. Nici eu n-am iubit-o. Nu, nu o considerăm inutilă, ci prea rece, rigidă și indiferentă față de noi, de dorințele și nevoile noastre.

Din păcate, este o instituție care permite existența unei atitudini nepermis de distante între elev și profesor, care nu duce la nimic bun. Școala nu mai este demult despre oameni, dascăli, cunoștințe. A devenit o industrie al naibii de profitabilă pentru mulți, iar elevii sunt doar victime colaterale.

Sistemul acesta defect, îi ridică în slăvi pe dascălii fără coloană vertebrală și îi ignoră pe elevi și pe profesorii buni. Nimeni nu urmărește evoluția sau involuția copiilor. Singura preocupare a majorității cadrelor didactice este goana după un punctaj cât mai mare în fișele anuale de autoevaluare. Se acoperă cu hârtii și false merite, pentru a-și justifica prezența la catedră. Prea puțini sunt însă dascălii preocupați de progresul copiilor. Cei mai mulți nu le acordă atenție, nu concep să comunice cu elevii, nu le insuflă încrederea în ei și în puterile lor. Uneori, preferă chiar să le taie aripile. E mai simplu așa, chiar dacă se acumulează frustrări de ambele părți.

Când în învățământ, buricul pământului va fi elevul, nu dascălul, atunci vor merge și copiii cu drag la școală și vom putea spune că educația a evoluat. Deocamdată însă, școlarii noștri pleacă deseori de acasă cu stomacul ghem în timp ce noi le spălăm creierul și le spunem mereu că sistemul este bun, dar ei sunt neascultători, obraznici sau neadaptați.

Tot ce au învățat politicienii să facă în ultimii ani, este să mimeze interesul față de școlari. Mimează prost, n-au luat lecții de actorie. Mulți însă, încă mai cred, încă mai speră că lucrurile se vor schimba în bine. N-au cum. Când desfiițezi sălile de sport și laboratoarele vechilor școli și nu construiești nimic în schimb, când în ultimii 27 de ani nu a fost ridicată nicio școală, grădiniță sau creșă și tot ce ne-a rămas este din vremea comunismului, viitorul este incert. Este despre involuție, nu despre evoluție.

Share

Comments

One response to “Învăț de 12 ani, ce pot să devin? Nimic, îmi pare rău.”

  1. […] Despre motivele pentru care ne trimitem, de bună voie copiii în străinătate, am scris și în acest articol. Situația pare a fi fără ieșire, dar depinde de noi să schimbăm […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.