romanii emigreaza

In Romania nu traim, doar simulam foarte prost viata

Când vezi că nu-ți mai rămâne nimic de făcut în țară și nu mai poți evolua, pleci. Este ca într-o căsnicie care nu mai merge și preferi divorțul, unei vieți nefericite. Astfel, s-a ajuns ca aproximativ 18% dintre români să migreze către alte state, în ultimii zece ani. Incompatibilitate sau nepotrivire de caracter ar spune avocații în cazul unui divorț. Același motive le invocă și cei care părăsesc țara. Ei conștientizează mai mult decât alții că drepturile nu le sunt respectate sau că viața este prea scurtă și trebuie trăită cu intensitate, astfel că preferă să plece din România.

Au emigrat mulți prieteni apropiați în ultimul timp. În Grecia, Austria, Germania, Italia, Spania, chiar și în Australia. Și le este al naibii de bine acolo. Nu a fost vorba de bani, aveau și în România. Calitatea proastă a vieții au reclamat-o, iar când au văzut că aleșii, indiferent de culoarea politică, nu sunt preocupați de binele populației au ales să plece. Pentru că orice ați zice, banii nu sunt totul. Nu cumperi mereu cu ei sănătatea în țară. Nici educația, democrația reală ori concurența loială în afaceri. Și când se umple paharul refuzi să mai tolerezi mizeriile dintr-o societate care acceptă abuzurile și stă cu capul plecat. Pentru că viața e prea scurtă și importantă și nu merită să mimezi că o trăiești.

Speranța moare ultima

Atât de mulți români mimează perfect că iubesc, trăiesc, se tratează, învață, muncesc, se distrează, gândesc, ne apără, ne conduc sau că fac politică, încât am ajuns să cred că “Mim” este sportul sau jocul nostru național. Pentru mulți dintre noi, singurul țel în viață este să nu pierdem niciun cuvânt al conducătorului iubit al PSD ori să ne plângem de milă și să criticăm sistemul, în loc să ne trăim viața. Nu facem nimic pentru a schimba lucrurile, dar ne complacem să trăim o viață chinuită și plină de lipsuri. Până când? Pînă la capăt, dar speranța moare ultima.

Calitatea vieții, sub nivelul mării

Potrivit ultimului raport întocmit de specialiștii din cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, România este o țară în care populația este tristă și lipsită de speranță. Țara noastră se plasează pe un loc codaș, la mare distanță de standardele europene, dar și față de celelalte țări foste socialiste membre UE. Anual sunt întocmite statistici, iar concluzia generală este că România e o țară subdezvoltată, sărăcită de politicile economice haotice implementate de către politicieni, dezindustrializată și cu o agricultură dezorganizată, incapabilă să ofere locuri de muncă pentru populație și cu o comunitate demoralizată.

Ce este calitatea vieții și cum se măsoară

Calitatea vieții este un termen aproape necunoscut pentru români, dar extrem de apreciat de conaționalii noștri care pleacă în străinătate și nu mai vor să se întoarcă în țară. Le place să aibă drepturi și învață să își respecte obligațiile. Danemarca, Finlanda, Canada, Olanda, Australia, Elveția și Germania ocupă de ani buni primele locuri în topul țărilor cu cea mai bună calitate a vieții, pentru că oferă populației condiții foarte bune de trai.

Este vorba despre serviciile de îngrijire a sănătății, securitatea personală și o  rată scăzută a infracționalității, veniturile obținute și valoarea PIB-ului pe cap de locuitor, accesul la educație și calitatea învățământului, prețul locuințelor și costul vieții, o guvernare coerentă și îndreptată către nevoile cetățenilor, condițiile de trafic, gradul de poluare și preocuparea autorităților față de mediul înconjurător. Într-un top întocmit de Uniunea Europeană, România se situează pe locul 37 din 66. Se poate și  mai rău, dar sunt și state în care se trăiește mult mai bine.

Vă dau un exemplu, să nu spuneți că vorbesc din cărți. Dacă în România autoritățile sunt prea puțin interesate de situația bătrânilor singuri și bolnavi, în alte state sistemul de asistență socială este foarte bine pus la punct. În Marea Britanie, în Cambridge sunt zeci de aziluri de bătrâni, iar statul le acordă asistență în permanență. La noi însă, nu a fost construit, din câte știu, nici un azil de stat în ultimii 30 de ani. Doar ONG-urile mai au proiecte pentru redresarea, în măsura posibilităților a acestei situații, în rest, numai privații au dezvoltat afaceri în acest domeniu. Aceeași situație se înregistrează și în privința școlilor, spitalelor, creșelor sau grădinițelor.

Doar Siria ne întrece la numărul de migranți

În ultimii 10 ani, peste 3,5 milioane de români nemulțumiți de bătaia de joc generalizată a autorităților locale sau centrale au plecat din țară, iar exodul continuă. România se situează pe locul doi în lume la emigrație, doar Siria ne întrece. Pentru un stat care nu se află în război, situația este dramatică, dar nimeni nu ia măsuri concrete pentru reducerea acestui fenomen. Piedicile pe care diferitele instituții le pun agenților economici, taxele și impozitele mari, proasta gestionare a sistemelor sanitar, educativ, economic, juridic și administrativ, lipsa concurenței loiale în afaceri sunt doar câteva dintre nemulțumirile celor care preferă să plece din țară decât să se lupte cu sistemul ori să încerce să-l fenteze pentru a putea trăi decent. Mulți dintre cei care au plecat spun că s-au săturat să se amăgească, să spere că le va fi mai bine, pentru că sunt conștienți că acest lucru nu se va întâmpla. În plus, perspectivele românilor sunt din cele mai sumbre, dacă ținem cont că 47% dintre angajați primesc salariul minim pe economie.

Ne gonim copiii din țară, în speranța că măcar lor le va fi mai bine

Teama că ne putem îmbolnăvi și nu putem fi tratați, că nu-și vor găsi copiii un loc de muncă, deși au rezultate foarte bune în școală și lipsa de perspective ne determină pe mulți dintre noi să ne trimitem copiii la studii în străinătate sau chiar să lucreze afară, chiar dacă știm că nu se vor mai întoarce. Este greu, nu-i o viață ușoară, dar nivelul foarte scăzut de trai și calitatea execrabilă a calității vieții ne determină să alegem cea mai bună soluție pentru un trai decent. Iar odată plecați, copiii cu greu mai revin într-o țară în care de 30 de ani văd conducători care au absolvit doar școala vieții, care nu au coloană vertebrală, nu-și doresc să evoluăm, nu știu să realizeze și să implementeze strategii pe termen lung și nu îi interesează că vrem să trăim demn și frumos într-un stat dezvoltat. Despre motivele pentru care ne trimitem, de bună voie copiii în străinătate, am scris și în acest articol. Situația pare a fi fără ieșire, dar depinde de noi să schimbăm lucrurile.

 

 

 

Share

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.