Se spune că o fotografie face cât 1000 de cuvinte. Perfect adevărat, fotografiile bune spun o poveste. Transmit un mesaj. Scot la iveală sentimentele personajului surprins și le pun ”pe tapet”.
Ne place să facem fotografii. Să imortalizăm momente mai mult sau mai puțin importante din viața noastră. Pentru noi, ele pot însemna mult. Dar ce le transmit altora? Ce mesaj au ele pentru cei care nu ne cunosc? V-ați gândit vreodată câte dintre pozele pe care le facem cu telefonul și le postăm pe Facebook sau pe Instagram le spun ceva necunoscuților? Recunosc, eu abia acum meditez la acest aspect și voi fi mai atentă la compoziția pozelor pe care le postez și la mesajul pe care îl transmit. Cu siguranță vor fi mult mai puține, dar de calitate. Sau cel puțin așa sper.
Clasicele albume care ne plictiseau pe vremuri
De câte ori nu ați fost în vizită la prieteni sau rude și ați început să căscați când au scos albumele cu fotografii care vouă nu vă spuneau mare lucru? Ştiu exact cum este, am pățit-o și eu cu replici de genul: ”Uite-o pe Maria la botez.” sau ”Nepoata mea în prima zi de școală.” ori ”Hai să vezi nunta fiicei mele.” Am trecut cu toții prin astfel de momente în care albume grele ne erau puse în brațe și mimam cu greutate interesul față de pozele pe care le conțineau.
În fotografiile vechi de studio, lumea stă țeapănă
Ah, ar mai fi fotografiile de studio. Am și eu una făcută la 18 ani. M-au rugat părinții cu cerul și pământul să fac o astfel de poză, pentru a avea și ei o amintire frumoasă. Stăteam ca un par din vie în studioul fotografului și a ieșit o poză care nici mie nu îmi spune nimic. Poza nu e doar un chip. Este ce vezi în interiorul persoanei. Bucurie. Tristețe. Emoție. Durere. Nu oricine le poate surprinde. Faptul că ”fotografii” au în studio un palmier, un tapet cu marea sau cu muntele, nu rezolvă problema dată de lipsa poveștii.
Fata afgană cu ochii verzi
Cu siguranță ați văzut poza de pe coperta National Geographic în care este reprezentată o fată afgană cu ochii verzi. Fotojurnalistul american Steve McCurry este cunoscut pentru fotografiile sale în culori, care sunt memorabile. Fotografia a făcut-o în luna decembrie 1984, când Sharbat Gula avea numai 12 ani şi se afla într-o tabără de refugiaţi la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan. McCurry a fotografiat-o, iar poza a apărut pe coperta National Geographic în luna iunie 1985, fiind apoi intens folosită pentru mediatizarea situaţiei dificile a refugiaţilor. Ei bine, această poză transmite un mesaj. Ba chiar mai multe.
Ciprian, fotograful care îți face radiografie pe suflet
Pe fotograful Ciprian Drăgan l-am cunoscut anul trecut, de Revelion. Am admirat pozele pe care le-a făcut toată noaptea, apoi am început să-i urmăresc activitatea pe Facebook și pe blog. Deși îmi place să fac poze non-stop și am câteva mii de fotografii, până să studiez pozele lui Ciprian, niciodată nu m-am gândit că un artist adevărat îți surprinde sufletul. Trăirile. Sentimentele. Emoțiile.
Obiectivul lui vede dincolo de bariera pe care o afișezi. Te scanează cu atenție și răbdare și scoate la lumină ce-i în interiorul tău. Bine sau rău. Frumos sau urât. Depinde de persoanele care sunt fotografiate. Fiind fotograf de nunți, botezuri și alte evenimente fericite din viața omului, surprinde în general momentele frumoase. E mare lucru, credeți-mă. Toată lumea se pricepe la orice, dar nimic nu iese bine. La fel și cu fotografia. Dacă nu are emoție, nu are nimic. Și câți dintre noi o pot surprinde? Vă spun eu, puțini. Fotografia nu înseamnă o față frumoasă prelucrată în Photoshop. Înseamnă expresivitatea fețelor surprinse.
Fotograful care îți surprinde sufletul. Și orice scamă pe care-o ai pe el.
O fotografie bună este apreciată de orice persoană care nu te cunoaște și nu te-a văzut vreodată. Nu-i vorba de frumusețe, ci de ceea ce transmite. Bucurie, dragoste, ură, durere, fericire maximă, disperare sau tristețe. Cu cât este mai expresivă, cu atât mesajul ajunge la oricine.
Am observat la Ciprian, cititorul de suflete, cum îi spun, fără să știe asta, faptul că surprinde în pozele lui ceea ce multora nici oglinda nu le dezvăluie. Și sunt uimiți când observă o altă latură a lor, pe care poate nici nu o cunoșteau sau erau convinși că o ascund bine. Ciprian îi pune față în față cu ei. Unora le place, altora, poate nu.
Un fotograf bun e ca un psiholog
Am privit atât de multe instantanee în ultimele zile, încât mi-am dat seama că un fotograf bun e ca un psiholog. Nu-i obligatoriu să îți spună să te așezi pe canapea pentru a surprinde ce-ai pe suflet.
La fel ca un psihanalist, te face să te vezi cum ești în realitate. Te radiografiază și îți surprinde trăirile, emoțiile. Camera lui trece de zâmbetele false, de fațadă și captează, când nici nu te aștepți ceea ce interiorul vrea să transmită.
Dacă stau să mă gândesc, este o meserie frumoasă. Nu e însă deloc ușoară. E nevoie de multă răbdare și atenție pentru a surprinde cele mai importante și mai sugestive momente la un eveniment. Trăirile noastre nu sunt observate decât de fotografii care pot și vor să creeze o poveste frumoasă și să lase în urmă amintiri care transmit sentimente și emoții.
Acum, probabil, vă veți uita prin pozele pe care le aveți în telefon sau pe calculator și o să vă întrebați câte dintre ele merită păstrate. Și eu mi-am făcut curățenie în telefon și acum am câțiva giga de memorie în plus. Amintiri, amintiri.
Leave a Reply