Dr Mihaela Peteanu vacante gravide

Dr. Mihaela Peteanu: si gravidele pot merge in vacante, de preferat in trimestrul doi de sarcina

Multe femei însărcinate „poftesc” la o vacanță dar își fac griji cu privire la plecarea departe de casă în timpul sarcinii. Pentru că iubim cu toții vacanțele de vară și tentațiile sunt mari, am aflat de la medicul primar în obstetrică-ginecologie, Mihaela Pețeanu, în ce condiții pot merge gravidele în concediu.

Care este perioada favorabilă pentru călătorii, în timpul sarcinii?

”Eu le recomand femeilor însărcinate să evite, dacă este posibil, perioadele de vacanță, indiferent că este vorba despre vacanțele elevilor, de perioada sărbătorilor de Crăciun sau de Paște, de zilele libere oficiale, în care este aglomerație peste tot. Nici când se înregistrează epidemii, gripe sau alte infecții respiratorii nu este cea mai fericită alegere.

Ideal este ca gravidele să evite nebunia de pe drumurile spre mare în weekend, de exemplu sau de pe drumurile către munte când sunt zile libere sau vacanțele copiilor, ori îmbulzeala din aeroporturi din perioada Crăciunului. La prima sarcină, o femeie însărcinată vrea să fie mai liniștită, nu își dorește să fie stresată de condițiile de călătorie. De la a doua sarcină însă, nu mai contează, oricum este nebunie când călătorești cu copiii.”, mi-a spus medicul primar în obstetrică-ginecologie, Mihaela Pețeanu.

Vacanța ideală pentru o gravidă este la munte sau la mare?

”Dacă gravida este informată asupra limitelor fizice și a regulilor pe care trebuie să le respecte, atunci poate merge și la munte și la mare. Altfel, ar fi de preferat vacanta la munte. La mare, femeile care așteaptă un bebeluș trebuie să fie foarte atente la condițiile de mediu. De exemplu, este de preferat piscina dacă marea este rece, murdară sau cu valuri mari. Pe de altă parte, dacă piscina nu prezintă încredere, ele pot alege marea dacă este liniștită și curată. Altfel, înotul este minunat în timpul sarcinii și nu trebuie să renunțe la acest sport.

Dacă aleg să își petreacă vacanța la mare, gravidele, în afara prudenței legate de drum și de alimentație, trebuie să se expună la soare cu prudență. Sunt indicate băile de soare dimineața devreme, până la ora 10 sau după-amiaza și este obligatoriu să folosească o cremă cu protecție solară. Trebuie să evite orele cu soare puternic, cu temperaturi ridicate, în care atmosfera devine înăbușitoare. De reținut că insolația poate provoca avort sau naștere prematură (prostaglandinese care se formează în pielea roșie, insolată, inflamată creează contracții uterine!). Pielea va fi protejată și prin purtarea pălăriilor cu boruri mari și a rochiilor largi din materiale fine și răcoroase.”, ne recomandă doctorul Mihaela Pețeanu.

Puține femei, indiferent că sunt sau nu gravide știu că slipul ud se schimbă de fiecare dată cu unul uscat!

”Evaporarea apei din material, respectiv uscarea slipului se face cu absorbție de caldură din zonele apropiate, adică din pielea de sub slip, care se va răci. Cum organismul uman nu își poate regla temperatura parțial și termoreglarea se face doar generalizat, răcirea zonei de sub slip are drept consecință apariția unei inlamații locale și favorizează astfel cistitele sau boala inflamatorie pelvină.”, ne atrage atenția medicul ginecolog Mihaela Pețeanu.

Se poate vorbi despre o perioadă favorabilă pentru călătorii?

”Apreciez că este obligatorie vizita la medic înainte de vacanță. Problemele legate de scurtarea și deschiderea colului uterin și de creșterea tensiunii arteriale (de ex. preeclampsie) pot fi asimptomatice la debut și pot pune in pericol sarcina. Daca sunt depistate se recomandă, în general, anularea vacanței.”

Dr Mihaela Peteanu vacante gravide

Mihaela Peteanu, medic primar obstetrica-ginecologie

Vacanțe în țară sau în străinătate?

Tot de la dr. Mihaela Pețeanu am aflat că: ”Vacanțele în străinătate sunt acceptate, dacă starea de sănătate a gravidei și starea sarcinii permit. Și doar medicul specialist poate stabili acest lucru. Deși chiar eu am călătorit până în America de Sud când eram gravidă, la aproximativ la cinci luni de sarcină, cred totuși că ar fi mai bine ca aceste vacanțe și călătorii în străinătate să fie limitate la Europa sau la țări situate la o distanță similară celor din Europa. Trebuie să fie ușor accesibile, cu sisteme medicale bine puse la punct, în care se poate rezolva cu bine orice situație medicală neprevăzută (în general sistemele medicale ale celorlalte țări sunt bine puse la punct, doar în România avem o mare problemă!). Asigurarea medicală este obligatorie.”

Pentru călătoriile în destinații externe, se preferă trimestrul doi de sarcină.

”În trimestrul întâi, riscul de complicații medicale este crescut, nu neapărat din cauza presiunii mari din avion sau a drumului lung parcurs cu mașina. Însăși sarcina din primul trimestru poate fi mai “pretențioasă”, pot apărea sângerări, dureri pelvine, multe gravide au grețuri, vărsături etc. În trimestrul trei există limite de călătorie impuse de companiile aeriene (și pe bună dreptate… nu cred că le place să schimbe destinația pentru o pacientă care naște sau să asiste nașterea chiar în avion). În plus, organismul gravidei este mult modificat în trimestrul trei, astfel încât ea nu mai suportă bine condițiile de călătorie.

Gravidele sunt mai sensibile. Când abdomenul este mare și articulațiile dor, când mișcările sunt mai greoaie, respirația mai intensă și ai arsuri, nu te mai poți bucura de Mona Lisa, de Statuia Libertății ori de orașul lui David așa cum ai merita sau cum ai fi făcut-o în trimestrul doi. În concluzie, se preferă trimestrul doi (13-28 saptamani) și locurile mai ușor accesibile.”, spune dr. Mihaela Pețeanu.

Ce restricții au gravidele în vacanțe?

”În privința alimentelor, restricțiile sunt aceleași peste tot și în orice trimestru de sarcină: se evită carnea crudă sau mai puțin gătită, maioneza, ouăle de rață, laptele nefiert sau nepasteurizat, brânzeturile provenite din surse necontrolate, fructele nespălate, legumele și salatele nespălate, consumul alimentelor cu mâinile murdare, fast-food-ul și junk-food-ul. Eu personal cred că ar trebui evitate și sushi și sashimi.

Indiferent dacă gravidele se află sau nu în vacanțe, le este interzis consumul de alcool. Ocazional se acceptă în timpul mesei un pahar mic de bere sau de vin, de preferat roșu. Nici fumatul nu este indicat, e un viciu al cărui efect negativ asupra sarcinii este ignorat de către multe gravide. În privința alimentației, femeile însărcinate trebuie să evite consumul de carne crudă și laptele nepasteurizat. De asemenea, trebuie să fie atente la igienă, să nu folosească medicamente neaprobate de medicul curant, să evite sauna, salina și sporturile extreme.”, aflăm de la doctorul Mihaela Pețeanu.

Gravidele pot călători cu avionul în ultimul trimestru de sarcină?

”Pentru a călători cu avionul în trimestrul trei, este nevoie de permisiunea companiei aeriene, iar aici limitele de vârstă gestațională variază, de la 30 la 32 până chiar la 34 de săptămâni de sarcină. Tocmai de aceea, primul pas este să afle care este limita impusă de fiecare companie aeriană. Următorul pas este consultul medical cu o zi înainte de plecare.

În orice caz, sfatul meu este că zborurile lungi trebuie evitate în primul și în ultimul trimestru. Pe de altă parte, în trimestrul doi de sarcină sunt acceptate drumurile foarte lungi cu avionul, în limita unei stări bune de sănătate și în lipsa complicațiilor sarcinii.”, ne informează dr. Mihaela Pețeanu.

În concluzie, gravidele pot să poftească la o vacanță și chiar să plece într-un concediu, dar este mai mult decât indicat să se consulte în prealabil cu doctorul curant, astfel încât să nu apară complicații. Recomandările oferite de medicul primar în obstetrică-ginecologie Mihaela Pețeanu nu trebuie trecute cu vederea, dacă vreți să aveți parte de o vacanță reușită. Have fun!

Share

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.