Suntem preocupați să facem bani. Iar pentru a-i obține, alergăm prin viață mai repede decât atleții. Ne întemeiem familii, facem un copil, îl creștem, construim case pe care le mobilăm, apoi vrem altele mai mari, pentru că avem suficient spațiu mai facem un copil și tot așa. Totul se derulează cu o viteză uluitoare. Iar când organizăm majoratul copiilor, ne întrebăm când a trecut timpul. Totul se reduce la bani. Și la necesități. Din ce în ce mai multe, până când devenim sclavii lor.
Dar pentru noi când avem timp? Când ați dansat ultima oară? Când ați spus te iubesc? Când ați privit norii și ați admirat păsările dansând pe cer? Sau plantele înflorind? Dar zăpada căzând ori soarele răsărind? Nici nu mai știți, așa-i? V-ați luat cu treabă, știu. Dar de sufletul vostru ați mai avut grijă? Ați mai stat să-l ascultați, să aflați de la el ce își dorește? Ați fost grăbiți, dar nici acum nu e târziu.
Câteodată uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, cele care stau practic la baza ființei noastre. Să ne descălțăm și să mergem prin iarbă ori să privim o floare până observăm … fotosinteza. Să nu ne fie teamă că ne vor crede alții nebuni. Să facem ce ne place, doar avem o singură viață. Avem?
