De la începutul lunii cochetez cu ideea de a deveni funcționar public. Nu râdeți, știu că nu mă încadrez în profilul funcției, că sunt prea liberă, independentă și nedusă la biserică pentru a intra în acest joc, dar salariul a fost principalul motiv care m-a determinat să mă înscriu în concurs. Până când am depus dosarul m-am răzgândit de câteva ori, dar continuam totuși să învăț Constituția României și cele 5 legi din bibliografie, motivată fiind de faptul că am intrat în horă și trebuie să joc. Când am ajuns însă în clădirea în care urma să lucrez și am văzut birourile, mi-a picat cerul în cap. N-am fost niciodată angajată la stat și nu am văzut în viața mea încăperi mai mici și mai înghesuite.
Mi-am dat seama că locul acela ar fi “cușca” de care mereu am fugit și în care nu mi-am dorit niciodată să stau, iar “botnița” ar fi fost asigurată de numeroasele inderdicții care vin la pachet, odată cu instalarea în funcție. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar funcționarii publici sunt niște eroi dacă reușesc să stea 8 ore pe zi înghesuiți unii într-alții în birouri de 15-20 de metri pătrați, probabil. Nu înțeleg de ce nu își cer drepturile, cert este însă că până și deținuții au mai mult spațiu și totuși cer celule mai mari. Concursul nu a avut loc încă și o să apară abandonul meu pe site-ul instituției, dar zău că nu îmi mai pasă, iar de când am luat decizia de a renunța, mă simt liberă ca pasărea cerului. A fost momentul în care am conștientizat că banii nu sunt totul în viață, că este mai important confortul fizic și cel psihic decât stresul oferit de o birocrație îmbâcsită, pe care mereu am criticat-o.
În fine, nu mă plâng și nu aceasta este ideea pentru care scriu aici. În timp ce învățam legile din bibliografie mi-am dat seama că ele nu sunt respectate aproape deloc. Nu le voi lua pe fiecare în parte, că m-aș lungi prea mult, dar merită să le răsfoiți și voi pentru a vă cunoaște drepturile pe care le aveți în relația cu autoritățile. Pentru că am aplicat pentru un post la Compartimentul de Comunicare și Relații Mass-Media din cadrul Primăriei Constanța, a trebuit să învăț printre altele și Legea 215 a administrației publice locale.
Nu știu dacă voi ați avut până acum curiozitatea să citiți toate atribuțiile pe care le au primarul și consilierii locali, eu recunosc faptul că nu le știam pe toate. De fapt, le cunoșteam și am vorbit de multe ori despre ele și de faptul că nu sunt respectate de către edilii-șefi, dar când le vezi scrise negru pe alb, te ia cu dureri de cap.
Voi enumera doar câteva dintre atribuțiile ce le revin consilierilor locali și primarului privind serviciile publice pe care trebuie să le asigure cetățenilor și vă las pe voi să comentați ulterior privind modul în care autoritățile publice își respectă obligațiile pe care le au în următoarele domenii:
- educație;
- servicii sociale pentru protecția copilului, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;
- sănătate;
- cultură;
- tineret;
- sport;
- ordine publică;
- situații de urgență;
- protecția și refacerea mediului;
- conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și grădinilor publice;
- dezvoltarea urbană;
- podurile și drumurile publice;
- serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local;
- punerea în valoare, în interesul comunității locale, a resurselor naturale de pe raza UAT etc.
Ei bine, din punctul meu de vedere nici consilierii locali, indiferent de culoarea politică, nici primarul, nu își îndeplinesc toate atribuțiile care le revin, tocmai de aceea am spus pas și am renunțat la concurs.
Mi-ar plăcea teribil să văd că se construiesc multe parcuri, teatre, spitale, școli, creșe și grădinițe, că apar noi locuri de joacă și că se reabilitează cele vechi în orașul meu. Aș dori, la fel ca voi, să văd că există o preocupare majoră a autorităților publice pentru toate aceste domenii pe care trebuie să le administreze și să crească astfel calitatea vieții cetățenilor. Dar nu se întâmplă mai nimic din toate aceste lucruri, iar celor care lucrează la Compartimentul de Comunicare și Relații Mass-Media din instituțiile publice le revine sarcina dificilă și neplăcută de a face publice informații care de cele mai multe ori nu reprezintă știri de interes pentru presă și pentru cetățeni. Aleșii locali uită că oamenii au alte dorințe, alte priorități și așteptări de la ei, că vor să vadă lucruri concrete, că se dezvoltă orașul și copiii lor au unde să se trateze dacă sunt bolnavi, că au creșe, grădinițe și școli în meargă în condiții civilizate și fără riscul de a fi călcați de mașini, că au parcuri și locuri de joacă în cartiere și locuri de muncă atunci când vor crește.
În concluzie, pot spune că legi avem, trebuie doar să fie respectate iar oamenii să învețe să își ceară drepturile. Dacă fiecare dintre noi și-ar cunoaște drepturile și obligațiile și ar respecta legile, am trăi la fel de bine ca elvețienii. Din păcate însă, lucrurile stau total invers, astfel că locul meu nu este într-o clădire îmbâcsită în care nu se construiește un prezent și un viitor frumos pentru populație, ci la microfon și aici pe blog, unde pot reclama toate derapajele în loc să le aplaud, în speranța că ele vor fi remediate.
Cât despre bani, ce să zic, vor veni ei și fără limitările impuse de o funcție publică. Sunt multe persoane la fel de libere ca mine și independente politic, alături de care să pot construi campanii frumoase de PR.
Leave a Reply