M-am pricopsit cu încă un copil. E un copil-blog, îl cheamă Sufletisme. Nici nu știu dacă-i fată sau băiat, cert e că are multe nevoi pe care trebuie să i le satisfac. L-am botezat, are deja și un naș, pe Lucian Gonţilă, care îi cunoaște mai bine limbajul și mai stă de vorbă cu el. Eu deocamdată îl hrănesc și îi schimb pamperşii. Și aștept să crească, să-mi spună pe limba mea ce vrea. Bine că nu plânge și nu mă trezește noaptea din somn, asta-mi mai lipsea. Îl mai alint din când în când cu vorbe frumoase și îi caut haine pe mărimea lui, să nu-l scot în lume ca pe un copil nevoiaş.
Habar nu am încotro o s-o ia Sufletisme în viață și ce domeniu îi va plăcea mai mult. Cert e că o să-i ofer o educație aleasă. Îi voi vorbi în aceeași măsură despre artă și cultură ca și despre politică sau modă. Nu-l pot lăsa neștiutor, trebuie să îi asigur cei 7 ani de-acasă.
Nici nu m-am pricopsit bine cu Sufletisme și deja vorbesc despre el precum mămicile disperate după bebelușii lor. Bine că nu am ajuns la discuții legate de tipul de lapte praf, biberoane, pamperşi sau șampoane, deși, drept să vă spun, mă interesează niște jucării bune pentru sugari ca noi.
Acum mă duc să-l adorm, ne mai auzim și mâine. Să fiți iubiți!
