Felicitări, Simona Halep! Îmi pare rău că te-ai născut într-o țară în care politicienii vor să își facă imagine pe munca ta și că ai asistat la două reacții total diferite din partea publicului care te susține. Firea a fost huiduită de români în semn de respect față de tine, tocmai pentru că te iubesc. Dar sunt convinsă că ai înțeles mesajul transmis de cei care au venit pe stadion, te-au aplaudat și s-au bucurat împreună cu tine.
Românii care au huiduit-o pe Gabi Firea pe Stadionul Arena Națională au făcut ceea ce trebuia. Mulți spun că gestul și locul au fost total nepotrivite. Ba da, mesajul a fost transmis exact atunci când a fost nevoie. Gabi Firea nu avea ce căuta pe scenă, alături de Simona Halep. 20.000 de oameni au venit să o aplaude și să o întâmpine călduros pe campioana turneului Roland Garros 2018, Simona Halep. Era momentul lor și niciun politician nu trebuia să îl confiște.
20.000 de români au aplaudat-o pe Simona și au huiduit-o pe Firea
Avem atât de puține motive să fim mândri de cei care ne reprezintă, încât atunci când cineva își depășește condiția și reușește, prin forțe proprii să treacă de orice piedici îi sunt puse în cale, ne bucurăm ca niște copii. Simona Halep este un exemplu. Sunt și altele, dar zilele acestea sunt despre ea. A reușit să își îndeplinească un vis. Al ei și al celor care au susținut-o necondiționat. Simona Halep a câștigat turneul de la Roland Garros 2018. A muncit enorm pentru asta, a investit propria copilărie, timp, bani și energie. A ajuns numărul unu pe forțele-i proprii și nimeni nu poate să îi fure bucuria de a-și împărtăși trofeul câștigat cu fanii săi. În niciun caz un politician care nu dă doi bani pe sport și pe valori, o problemă generală pentru noi, românii, despre care am scris și aici.
”Bine ai venit în țara noastră, Simona!”
Nefericită și neinspirată afirmație a făcut primarul Gabriela Firea pe Stadionul Arena Națională. România este și țara Simonei Halep. Aici s-a născut și n-a părăsit-o niciodată. A plâns și s-a emoționat când pe stadionul din Paris a cântat pentru ea imnul României. De fapt, Simona este mai româncă decât mulți dintre noi și decât majoritatea politicienilor. Tocmai de aceea primarul Firea nu avea ce căuta pe scenă și a fost taxată de public.
După sute de comentarii negative, Gabriela Firea și-a închis pagina de Facebook
”In mai putin de 24 de ore, Primaria Capitalei a organizat un eveniment de tinuta, pe Arena Nationala, in cadrul caruia marea noastra campioana Simona Halep sa poata prezenta fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriasa! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineata, insa, aparatul sorosist de propaganda, prin organele sale tributare de presa, a demarat actiunea : compromiterea evenimentului. Cu tot felul de stiri false si comentarii rautacioase. Nu a contat ca umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat ca, seara, martori au fost si copii, la un festival al urii si dezbinarii.
Echipe de cetateni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenti, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep. De dragul ei si din respect pentru performanta sa uriasa, puteau lasa o jumatate de ora ura la poarta Arenei Nationale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanta.” Nu despre cati bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucurestiul intr-un oras sub asediu.” a scris, printre altele, Gabriela Firea pe pagina de Facebook, pe care ulterior a închis-o în urma comentariilor negative.
Nici vorbă de ură, venin sau de ONG-uri dubioase, Gabriela Firea, oamenii au mers la stadion cu bucurie. Te-au huiduit pentru că s-au săturat de ipocrizia politicienilor care nu fac nimic, dar le place baia de mulțime și își atribuie merite necuvenite. Oamenii vor bani mai mulți pentru educația copiilor, dascăli mai bine pregătiți și săli de sport în școli. Vor ca elevii și sportivii de performanță să fie sprijiniți de stat și să li se ofere condiții bune pentru antrenamente. Românii vor să fie recunoscuți oamnii valoroși în mod real, nu doar declarativ. Statul român, deși a avut ani de-a rândul un Minister al Tineretului și Sportului a tocat bani mulți, dar niciodată nu si-a dovedit eficiența. Oamenii s-au săturat de minciuni și slogauri, Gabriela Firea. În plus, nu este nevoie să fie plătiți pentru a reacționa față de mizeriile pe care le fac politicienii, o fac din disperare. S-au săturat de voi și nu vă mai suportă, înțelegi? De-aia te-au huiduit. Știu, e șocant să treci prin așa ceva, când în urmă cu două zile erai aplaudată la scenă deschisă. Dar aceia erau oamenii României paralele, care n-are treabă cu realitățile noastre.
Mesajul Simonei Halep pentru români
“A fost un drum greu, vreau sa multumesc tuturor antrenorilor care au pus o caramida la aceasta performanta, familiei mele care m-a ajutat si sustinut in fiecare zi. Stim bine ca nu avem un sistem dezvoltat in sport, dar vreau sa multumesc Romaniei pentru tot ce mi-a oferit pana acum si vreau sa cred ca o sa mai avem multi campioni. Sper ca acest trofeu sa fie inceputul unei noi generatii de campioni si, de ce nu, si in alte sporturi. Sper sa avem mai multa incredere in noi, ca oameni, si sa credem suta la suta ca avem forta. Trebuie sa credem in noi intai”, a spus Simona.
Leave a Reply