Casa Batlló

Barcelona, locul de joaca al fantasticului arhitect Antoni Gaudí

Barcelona este una dintre cele mai populare destinații turistice din lume. Eu, una, m-am îndrăgostit la prima vedere de Barcelona și de creațiile de basm ale celui mai original arhitect catalan, Antoni Gaudí. Artistul a fost denumit și poetul formelor sau arhitectul lui Dumnezeu, pentru că s-a jucat cu structurile, formele și culorile și a creat clădiri fantastice, așa cum nimeni nu o mai făcuse, dar a realizat și biserici cu o creativitate ieșită din comun. Nu poți vizita Barcelona fără să fii fascinat de capodoperele lui Gaudí, faimos pentru stilul său unic. Este o destinație care îți taie răsuflarea, chiar dacă nu ești mare fan al arhitecturii. Practic și acum, după 92 de ani de la moartea arhitectului, Barcelona poartă amprenta lui Gaudí și atrage milioane de turiști care vor să vadă lucrările maestrului.

Când am vizitat Barcelona, primele obiective pe care le-am avut pe listă au fost clădirile realizate de Gaudi. Și nu sunt puține. Tocmai de aceea, le-am dedicat acest articol care a ieșit neașteptat de lung. Unii turiști au auzit doar de Sagrada Família, însă sunt multe alte imobile faimoase ridicate de arhitectul catalan, pe care le puteți vedea și vizita în Barcelona.

Chiar dacă a fost controversat în timpul vieții și nu s-a bucurat de apreciere pe măsura creațiilor sale geniale, Gaudí este studiat acum de studenții la arhitectură din toată lumea, iar șapte dintre lucrările sale au fost declarate monumente UNESCO.

Operele lui Gaudí incluse în patrimoniul UNESCO

Șapte proprietăți construite de arhitectul Antoni Gaudí (1852-1926) în sau lângă Barcelona sunt incluse în patrimoniul UNESCO. Aceste monumente sunt reprezentative pentru abordarea eclectică și foarte personalizată, libertatea cu care artistul a proiectat grădinile, sculpturile și decorațiunile precum și întreaga arhitectură. Cele șapte construcții sunt: Parcul Güell, Palatul Güell, Casa Mila, Casa Vicens, fațada în care este prezentată Nașterea Domnului și Cripta templului Sagrada Familia în care a fost înmormântat și în care se află rămășițele lui Antonio Gaudí, Casa Batlló și Cripta din Colonia Güell.

Pentru a nu rata obiectivele importante, este esențial ca înainte de a pleca în vacanță în Barcelona să realizați o listă cu atracțiile pe care vreți să le vedeți și să întocmiți un traseu pe zile, astfel încât să vedeți cât mai multe dintre ele. Nu uitați să luați în considerare cozile la care veți sta pentru fiecare obiectiv în parte.

Sagrada Família

Sagrada Familia Barcelona

Cum spuneam, cea mai cunoscută atracție turistică din Barcelona este Sagrada Familia, clădirea emblematică a orașului. Lucrările au început în 1882, iar Gaudí a preluat realizarea construcției în 1883, când avea 31 de ani și a coordonat lucrările până în 1926, când a murit călcat de un tramvai. Din octombrie 1985 și până la decesul său, Gaudí a locuit în biroul pe care îl avea în templul Sagrada Familia. Bazilica este încă în construcție și este finanțată din sumele colectate din vânzarea biletelor, iar termenul avansat pentru finalizarea lucrării este 2026, ceea ce înseamnă că va fi o clădire ridicată în 144 de ani. ”Clientul meu nu se grăbește”, ar fi spus în glumă Gaudi, care mare parte din viață și-a dedicat-o acestei opere. Bazilica este construită în stil gotic masiv, în stiluri diferite pe cele 3 fațade: a Nașterii (spre est), a Gloriei (spre sud) și a Patimilor (spre vest), tocmai de aceea este ideal să facem înconjurul clădirii pentru a putea vedea toate scenele prezentate.

Vitralii Sagrada Familia Barcelona

Interiorul templului Sagrada Familia este la fel de impresionant ca exteriorul, iar porțiunile vaste ornate cu vitralii, colorează în nuanțe vii întreaga bazilică. Fiecare zonă din interior are o puternică simbolistică religioasă, iar sculpturile realizate reprezintă veritabile opere de artă.

Parcul Güell

Parc Guell Barcelona

Parcul Güell, sau de turtă dulce, cum îmi place să-i spun, este cel mai frumos parc pe care l-am vizitat vreodată. Colorat și cu o construcție unică, el trebuia să fie inițial un cartier rezidențial pentru casele de lux. Eusebi Güell i-a cerut lui Gaudi să ajute la proiectarea complexului, iar arhitectul a lucrat în perioada 1900-1914.

Parc Guell Barcelona

Ulterior, Güell a renunțat la proiectul care nu a avut succes, iar una dintre case a fost cumpărată de Gaudi. Arhitectul a trăit în locuința sa din Parcul Güell din 1906 până în 1925, când s-a mutat în biroul său de la templul Sagrada Familia.

Parc Guell Barcelona

Una dintre atracțiile principale din Parcul Güell este salamandra din mozaic multicolor, cunoscută sub numele de “El Drac” sau dragonul. De altfel, salamandra din Parcul Güell a devenit simbolul muncii lui Gaudi, astfel că este reprezentată pe multe suveniruri, de la obiecte din ceramică până la tricouri sau bijuterii.

Parc Guell Barcelona

Intrarea este gratuită în cele mai multe zone din parc și oferă o priveliște superbă asupra orașului. Există însă și secțiuni contra-cost cum este Muzeul de Istorie din Barcelona. Poate fi vizitată și fosta casă a lui Gaudi, care se află în afara zonei monumentale, în secțiunea liberă a parcului și necesită un un bilet separat.

Poarta și peretele Finca Miralles sau Portal Miralles

Finca Miralles Barcelona

Orice turist care ajunge în Barcelona merge să vadă Sagrada Familia, Parcul Güell, Casa Mila – La Pedrera și Casa Batlló. Puțini știu însă că există multe alte construcții ridicate de Gaudi pe care le pot vizita în Barcelona. Dacă timpul vă permite, merită să descoperiți lucrările mai puțin cunoscute dar foarte impresionante ale marelui arhitect.

Finca Miralles Barcelona

Unul dintre ele este Finca Miralles, o construcție modernistă în stil art nouveau. Un gard ondulat și o poartă cu o arcadă foarte mare, proiectată de arhitect pentru intrarea trăsurilor trase de cai, vă vor atrage atenția dacă ajungeți pe strada Manuel Girona. Veți observa de la distanță amprenta pe care și-a pus-o Gaudi în 1901-1902 la intrarea în fostul Miralles Estate, locuința industriașului Hermenegild Miralles. Casa a dispărut de mult timp, dar încă mai există poarta de intrare și o mică parte a zidului. Ele au fost restaurate și consolidate de-a lungul anilor, astfel că unele părți nu sunt originale. Drept bonus pentru că ați ajuns în zonă, veți găsi o statuie de bronz a lui Antoni Gaudi, alături de care vă puteți fotografia.

Construcția conține două elemente din fier forjat, specifice designului lui Gaudi: balustrada porții pietonale și crucea clasică tridimensională cu patru arme. Crucea este însă o replică, iar originalul este expus la Muzeul ”Casa Gaudi” din Parcul Güell.

Palatul Güell

Palatul Güell

Situat lângă celebrul bulevard Rambla, este imposibil să treceți pe lângă Palatul Güell și să nu îl observați. În secolul XIX, clădirea a fost o casă privată mare, construită de Antoni Gaudi între anii 1885-1890. Palatul i-a aparținut patronului și a celui bogat industriaș Eusebi Güell, care a vrut un conac pe care să-l poată folosi și pentru a-i distra pe oaspeți. Camera centrală de la parter, deasupra căreia tronează o cupolă parabolică ce luminează întregul spațiu, a fost folosită pentru distracții, ceremonii religioase și petreceri.

Palatul Güell Rooftop

Odată ajunși pe acoperiș, veți vedea 20 de coșuri de fum din mozaic colorat, foarte frumoase, care reprezintă semnătura lui Gaudi, pe care a folosit-o și la alte clădiri pe care le-a construit.

Pavilioanele și poarta Finca Güell

Finca Güell

Primul proiect al industriașului Eusebi Güell pentru Gaudi a fost renovarea și extinderea casei sale de vacanță, la care arhitectul a lucrat în perioada 1884-1887. Una dintre părțile majore ale acestei lucrări a fost proiectarea clădirilor imobiliare și a porților.

Aceste clădiri sunt în prezent deținute de Universitatea din Barcelona, dar au fost recent restaurate și deschise publicului. Veți recunoaște amprenta arhitectului când veți observa decorațiunile ceramice strălucitoare și o grădină spectaculoasă.

Finca Güell

Poarta principală este la intrarea în Pavilioanele Finca Guell, iar în centrul ei se află un dragon uriaș din fier forjat, cu o limbă mare și despicată, dinți ascuțiți și aripi mari, care reprezintă dragonul mitic din legenda în care Hercules a câștigat lupta cu acest balaur. Un alt detaliu special este reprezentarea dragonului, care corespunde poziției stelelor din constelația Serpens.

Corpurile de iluminat create de Gaudi

Candelabre Piata Reial Barcelona

Nu sunt la fel de spectaculoase precum clădirile concepute de Gaudi, dar este uimitor să vezi pe stradă, în secolul XXI corpurile de iluminat pe care le-a creat Gaudi în 1878. Sunt expuse, în toată splendoarea lor, în Piața Reial. Lămpile sau candelabrele cum li se mai spunea, cu 6 brațe au fost desenate de Gaudí, la solicitarea Consiliului Local al Barcelonei, pentru a asigura iluminatul stradal. Stâlpii corpurilor de iluminat au o bază din marmură și structură din fontă, fiind colorați cu roșu, albastru și auriu. Ei sunt decorați cu șerpi din fier, coroane inversate, scutul din Barcelona și simboluri ale lui Mercur, zeul comerțului.

Casa Batlló

Casa Batlló Barcelona

Casa Batlló, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, este o bijuterie arhitecturală. Casa Batlló este una dintre cele mai cunoscute, vizitate și fotografiate lucrări ale lui Gaudi și primește peste un milion de vizitatori anual. Imobilul a fost construit în 1877 de un alt arhitect, dar Gaudi a făcut o renovare importantă a casei din 1904 și 1906 pentru proprietarul Josep Batlló. Gaudi i-a schimbat complet fațada și a recompartimentat clădirea.

Casa Batlló Barcelona

Se spune că această structură impresionantă ascunde o poveste, care este ilustrată cu simboluri în fiecare zonă a imobilului. La Casa Batlló, Gaudi a transformat clădirea în reprezentarea vie a legendei Sfântului Gheorghe și a modelat pe fațada clădirii una dintre cele mai populare povești ale poporului catalan. Antoni Gaudi a proiectat pe acoperiș spatele dragonului, care este acoperit cu ceramică de nuanțe diferite, ce simbolizează oasele și sângele vărsat de victime. De asemenea, semnificația crucii de pe turnul fațadei este sabia folosită de nobilul cavaler care a salvat prințesa de monstrul fioros.

Casa Batllo Barcelona

Nu puteți rata această capodoperă realizată de Antoni Gaudi, însă este nevoie să vă rezervați aproximativ două ore pentru obiectiv. Deși este deschis zilnic, cozile de la intrare sunt foarte lungi, iar vizita efectivă durează aproximativ o oră.

Colònia Güell

Colònia Güell

Mi-am dorit atât de mult să vizitez cam tot ce a construit Gaudi, încât nu m-a dezarmat faptul că a trebuit să merg cu trenul până la Colonia Güell. Obiectivul este situat în satul Santa Coloma de Cervelló și este ușor accesibil cu trenul local FGC. Nu sunt cozi la intrare pentru că puțini turiști merg să vadă capodopera realizată de Gaudi.

Colònia Güell

Povestea Coloniei Güell a început în 1890, când Eusebi Güell, industriașul foarte bogat despre care v-am mai povestit a dorit să își dezvolte industria textilă în afara Barcelonei. El a vrut să formeze o comunitate separată pentru muncitori, în care puteau să muncească, să trăiască, să se roage, să se trateze și să aibă experiențe culturale. Güell a construit fabrica folosind cea mai recentă tehnologie a timpului, precum și laboratoare, o școală, o casă pentru un medic, un centru civic, o biserică, o parohie, un teatru, o cooperativă și un rezervor de apă. Fabrica de textile a fost operațională până în 1973 și făcea parte dintr-un sat liniștit.

Biserica Colonia Güell

Colònia Güell

Singura clădire construită de Antoni Gaudi în satul Santa Coloma de Cervelló este Biserica Colonia Güell. El a început lucrarea în 1908, dar a rămas neterminată, deoarece proiectul său ambițios, care trebuia să fie un fel de Sagrada Familia în miniatură, a fost abandonat de familia Güell. Biserica a fost finalizată de un alt constructor, dar cuprinde multe dintre inovațiile lui Gaudi. Vă recomand să vizitați această clădire neglijată de mulți, care însă este spectaculoasă. Când am ajuns acolo avea loc o slujbă și nu am putut face fotografii reușite în interior, unde arhitectul a folosit tehnici inovative de construcție pentru acea vreme.

Casa Milá sau „La Pedrera”

Casa Milà - La Pedrera Barcelona

Casa Milá sau „La Pedrera”, cariera de piatră, cum i se mai spune, a fost concepută de Gaudi în perioada 1906-1912, ca un omagiu adus Sfintei Fecioare a Rozariului și a fost ultima lucrare de inginerie civilă pe care arhitectul a realizat-o.

Construcția clădirii era complexă și foarte controversată și au apărut probleme financiare și juridice. Gaudi a depășit bugetul așteptat și nu a respectat codurile de construcție ale Consiliului Local. Autoritățile au stabilit că volumul construit a fost ilegal, că podul și acoperișul depășesc limitele maxime admise, iar unul dintre stâlpii fațadei a ocupat o parte din trotuar pe Passeig de Gràcia.

Când Gaudi a aflat că un inspector l-a alertat pe constructor în legătură cu aceste ilegalități, a lăsat instrucțiuni foarte precise: ”Dacă inspectorul dă ordin să fie tăiată coloana, voi pune o plăcuță îndoită pe care va scrie că secțiunea coloanei care lipsește a fost tăiată la ordinul Consiliului Local”.

Rooftop Casa Mila

În cele din urmă, Comisia Eixample a certificat faptul că imobilul era un monument în natură și nu avea nevoie să se conformeze strict la regulamentele municipale. Chiar și așa însă, familia Milá a trebuit să plătească o amendă de 100.000 de peseta pentru a legaliza clădirea.

În această construcție, Gaudi a combinat dragostea pentru geometrie și natură și a creat o lucrare unică și inovatoare, care însă a fost foarte criticată și parodiată. Cădirea veche din piatră a fost poreclită ”La Pedrera”, pentru că oamenii își imaginau că este o carieră de piatră deschisă, cu o fațadă de piatră aspră.

Casa Mila Barcelona

Soții Milá au discutat cu Gaudi despre taxele pe care le-au plătit și chiar s-au dus la tribunal pentru acești bani. Gaudi a câștigat cazul, iar judecătorul a trebuit să le ceară proprietarilor să îl despăgubească pe Gaudi, care a donat banii unei mănăstiri de călugărițe.

Clădirea modernistă are, de asemenea, balcoane din fier forjat, o față de piatră autoportantă, picturi colorate cu motive florale și mitologice, curți cu aspect organic cu o mulțime de lumini, coșuri de acoperiș colorate, un garaj subteran și o zonă de mansardă din caramida de 270 catenari arcade. De asemenea, Gaudi a proiectat elemente decorative, cum ar fi butoanele ușilor, mulajele și podele, care pot fi văzute în apartamentul deschis publicului.

Casa Milà - La Pedrera Barcelona

Întrucât Barcelona este fabuloasă și are multe alte obiective turistice importante, le voi dedica acestora un alt articol. De asemenea, voi scrie un articol și despre Parcul de distracții Portaventura, situat în Salou, în apropierea Barcelonei, în care am stat 5 zile, ne-am distrat de minune și pe care îl recomand cu drag.

Share

Comments

2 responses to “Barcelona, locul de joaca al fantasticului arhitect Antoni Gaudí”

  1. […] și în insulele Mallorca și Tenerife. Dacă sunteți pasionați de arhitectură, veți aprecia acest articol pe care l-am scris despre clădirile spectaculoase realizate de […]

  2. […] vă pasionează arhitectura lui Antoni Gaudí găsiți în acest articol multe alte clădiri realizate de el, pe care le puteți vizita în […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.