Sufletisme

Abuzul se consumă discret, în familie. Până când?

By August 4, 2017 3 Comments

M-am hotărât să mă implic și să lupt împotriva abuzului în familie. Sinceră să fiu, am fost împinsă de la spate de multe doamne și domnișoare care și-au oferit sprijinul necondiționat în speranța că mă voi decide să iau atitudine. Niciun bărbat nu mi-a scris, dar nu este timpul pierdut. Recunosc, mi-e greu să înțeleg acest fenomen, la fel ca multor altor persoane. Niciodată n-am fost agresată psihic sau bătută, tocmai de aceea apreciez că este inadmisibil ca astfel de lucruri să se întâmple și autoritățile să închidă ochii. Cu atât mai mult cu cât există și minori care suferă în acele familii. Am aflat că numai în Constanța au fost depuse anul acesta 250 de cereri la Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, de către femeile abuzate care au și copii.

250 de strigăte de ajutor și aproape nicio reacție

Din cele 250 de mame cu minori care au reclamat violența în familie, una singură a obținut ordin de protecție din partea Judecătoriei și doar două au ajuns la Medicina Legală pentru obținerea unui certificat, necesar în instanță să dovedească abuzul. Alte 13 au reușit să divorțeze. E strigător la cer, dar autoritățile sunt prea anesteziate pentru a lua măsuri. Mă întreb ce face biserica sau Coaliția pentru familia tradițională. Nimeni, niciun parlamentar, primar, director de instituție sau angajat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, nu s-a gândit vreodată că femeile abuzate nu au bani să își scoată un certificat medico-legal. Tocmai de aceea numărul celor care l-au obținut este aproape de zero. Iar polițiștii, de multe ori, preferă să le sugereze victimelor să se împace cu agresorii, pentru a scăpa de instrumentarea dosarelor.

Mii de femei din România și copiii lor, suportă tratamente inumane, greu de descris în cuvinte

Pe Ligia Nistor o cunosc de pe Facebook. Are 3 copii și a povestit în mod public ce înseamnă să fii o soție abuzată, pentru a afla cu toții cât de complex este acest fenomen și de ce trebuie combătut.

”Sunt Ligia și am fost victima violenței domestice timp de 13 ani. Am fost lovită cu levierul peste picioare, mi s-a pus cuțitul la gât, am fost stropită cu benzină și s-a stat cu bricheta aprinsă lângă mine. Am fost amenințată că fetița va fi vândută unor proxeneți, iar băiatul va fi lăsat într-o pădure, să moară de foame sau mâncat de animale. Mi s-a povestit, cu lux de amănunte, cum mi se vor scoate ochii. Mi s-a povestit, cu lux de amănunte, cum va fi violată mama până moare, dacă mișc ceva. Am fost trasă de păr și dată cu capul de pereți. Nu m-a omorat. Nu știu de ce. Poate n-a avut atâta curaj. Nu l-am omorât nici eu, deși am fost aproape. Când nu mi-a mai păsat dacă mă omoară sau nu, am fugit. Eu am avut noroc. Am scăpat. Bine, de tot n-o să scap niciodată. Sunt acolo, ascunse bine. Câteodată mai ies la lumină. Mai ales noaptea. Dar cert e că am avut noroc. Anul trecut, o prietenă povestea cum o cunoștință de-a ei s-a sinucis. Fusese maltratată toată viața de soțul ei. Bătută, arsă cu țigara etc. În ultimul timp o bătea și fiul. A ales să moară, chiar dacă a lăsat în urmă o fetiță mică.”

Sunt convinsă că nu i-a fost ușor să povestească toate aceste lucruri. Dar a făcut-o pentru că știe ce înseamnă să suferi în tăcere și e conștientă că numai astfel, noi, cei care nu ne-am confruntat cu astfel de situații, putem înțelege drama prin care trec victimele.

Câte vor mai muri până când vom lua atitudine?

Avem multe instituții cu mii de funcționari, avem și legi, perfectibile ce-i drept, însă femeile abuzate rar găsesc sprijin de la cei plătiți să îl ofere. Ne-am învățat să închidem ochii la problemele acestora, să le spunem că necazurile lor nu ar trebui să depășească ușa locuinței și că trebuie să le rezolve cum pot. Suntem lași, needucați, nepăsători. Să auzi țipetele de ajutor în vecini și să nu intervii, să nu suni la poliție și să privești pasiv la televizor în speranța că în câteva minute scandalul se va termina într-un fel sau altul, te descalifică din calitatea de om. Monștri nu sunt doar cei care își bat nevestele până le ascultă cu urechea să vadă dacă mai trăiesc pentru a o lua de la capăt cu teroarea, ci și cei care aleg să nu le ajute, sau cei care lucrează la serviciile de Asistență Socială și le întreabă pe femeile care ajung în fața lor cu ochii vineți și cu copii în brațe ”De ce te-a bătut?”, apoi le trimit înapoi acasă la soții care le termină fizic și psihic.

O altă poveste mi-a fost trimisă de Mihaela Lazea. Te doare sufletul când afli că persoanele care trebuie să facă totul pentru a-ți fi mai bine, îți pun piedici și te sfătuiesc cu nonșalanță să te întorci la agresor. Mihaela este o mamă care își crește singură cele două fete. Când s-a hotărât să pună capăt relației toxice în care se afla, întrebarea aflată pe buzele tuturor, inclusiv a persoanelor specializate din DGASPC a fost : de ce te-a bătut? “Nu știam că slalomul printre obstacolele sistemului îmi va testa puterile la fel de mult ca soțul abuziv”, spune Mihaela. Cu toate aceastea, ea nu regretă că data de 29 decembrie 2012 a devenit ziua trecerii într-o “altă viață”, după mai multe plecări și reveniri. Bâlbâielile și lipsa de interes a celor de la DGASPC Sector 3, mai mult au înrăutățit situația Mihaelei, astfel că a fost forțată de împrejurări să se întoarcă de două ori în calvarul de acasă.

Sfatul cel mai important pe care ea îl oferă femeilor abuzate, este ca ele să se gândească bine dacă sunt pregătite sufletește și dacă nu există nici o urmă de îndoială, pentru că întoarcerea le poate face victimelor mai mult rău decât bine. Tot Mihaela Lazea atrage atenția că fără bani este greu spre imposibil de făcut acest pas. Bani pentru supraviețuire, pentru obținerea certificatului medico-legal și pentru alte cheltuieli. În plus, este nevoie de dovezi clare pentru obținerea ordinului de protecție: martori, filmări, înregistrări, certificate medico-legale, expertize psihologice, plângeri la poliție, apeluri la nr.112 etc.

Ea spune că obținerea unui Ordin de restricție, nu va aduce automat o protecție reală împotriva agresorului și nici o susținere mai mare din partea celor din jur. “Dacă aveți copii la grădiniță sau la școală, să vă așteptați la respingere a copiilor voștri din partea cadrelor didactice și a celorlalți minori. Dacă aveți serviciu, atitudinea colegilor se poate schimba față de victima declarată a unui abuz, care, atunci când crede că a scăpat de teroare, poate fi umilită și denigrată, fiind deja considerată o persoană vulnerabilă care poate fi lovită.

Dacă acesta nu este iadul, atunci el nu mai există

Toată societatea închide ochii la aceste probleme, iar victimele, în lipsa unui ajutor, suferă în tăcere. De multe ori ajung să creadă că își merită soarta. Nu, nimeni, dar absolut nimeni nu merită un astfel de tratament inuman. Sunt curioasă câte bestii cu chip de om au ajuns după gratii pentru faptele lor. Câți dintre cei care și-au amenințat cu moartea soțiile sau prietenele, le-au bătut cu pumnii și picioarele, le-au dat cu capul de pereți, le-au tăiat cu cuțitul ori le-au ars cu țigara, au plătit pentru cruzimea lor. Aș vrea să știu cum dorm noaptea angajații din instituțiile abilitate să le ajute pe aceste femei disperate, când știu că le puteau oferi un sprijin dar au preferat să le gonească acasă ori pe străzi. Oare au coșmaruri, sau somnul le e liniștit?

N-am nici cea mai vagă idee în legătură cu modul în care m-aș putea implica să le ajut pe aceste femei pentru care viața este un chin iar moartea a devenit un vis fumos, dar voi găsi, cu sprijinul vostru, o metodă. Nu cred că va fi greu, de vreme ce ieri am dat un telefon și s-a creat deja un grup de lucru format din angajați ai mai multor instituții, grup care va monitoriza fiecare abuz în parte pentru a le oferi femeilor suport și consiliere. Este un început și sunt convinsă că se poate mai mult.

Aștept poveștile și sfaturile voastre, pentru că suntem împreună în această poveste urâtă pe care putem să o colorăm și să aducem zâmbete pe fața unor femei și copii care își așteaptă cu nerăbdare moartea, că viața le este prea urâtă.

Share

3 Comments

  • Laura G. says:

    Felicitări și mult succes în toate demersurile viitoare!

    Din tot ce am citit în textul tău, cel mai grav mi se pare că poliția nu-și exercită întreaga autoritate.
    Poate că un agresor nu e impresionat de niște funcționari ale unor direcții de tot felul, dar sigur ar putea fi stopat de poliție. Dacă aceasta s-ar implica mai mult!

    • Maria says:

      Ca să intervină, poliţia trebuie să aibă o bază legală solidă, care să-i permită să ia măsuri….

      • Auris Luca says:

        Mulțumesc, Laura!
        Politia trebuie doar să ia în serios plângerile victimelor și să instrumenteze niște dosare ca la carte. Iar dacă situația impune, îi poate retine pe agresori pentru 24 de ore. Nu stiu la noi dacă a fost vreunul bagat în arest, dar la Cluj, poliția are toleranță zero in cazul agresiunii împotriva femeilor și îi retine imediat.

Leave a Reply to Maria Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Auris Luca

Auris Luca

Journalist, travel and lifestyle blogger, storyteller and copywriter