Le-am admirat mereu pe fetele care merg pe bicicletă. Doamne sau domnișoare, indiferent. Iar pe cele care participă la SkirtBike, le invidiez de-a dreptul. Fuste colorate, multe zâmbete molipsitoare purtate de vânt, care se transmit de la una la cealaltă, biciclete decorate cu flori. Au loc multe evenimente în oraș, de obicei lumea aleargă pentru diferite cauze. SkirtBike mi pare însă cel mai grozav dintre ele. Vesel și plin de culoare, ne vestește sosirea verii și promovează sportul în aer liber.
Cu Anda Nicola, vorbesc de vreo doi ani despre acest eveniment. Ne știm de pe Facebook și o admiram de la distanță. Plină de viață și foarte optimistă, organizează de 5 ani SkirtBike în Constanța. Și vorbește despre el, de parcă ar fi copilul ei. Poate că este. Deși m-a invitat de fiecare dată, n-am participat. Motivul a fost simplu. Nu știu să merg pe bicicletă.
Numai genunchii mei știu cât am încercat în copilărie să merg pe două roți. Tot cartierul era în urma mea și îmi făcea galerie. Iar eu cădeam. Și cădeam. Și iar cădeam. Spuneam că nu am echilibru și mă împrăștiam cu tot cu Pegasul prietenelor pe stradă. A doua zi, o luam de la capăt. Tot nimic. Într-un final mi-am pus singură diagnosticul: lipsă de echilibru și am renunțat să mai încerc.
Singurul meu regret nu a fost că nu pot merge pe bicicletă, ci acela că nu am echilibru și nu o să am niciodată motor. Cum mi-aş putea lua unul, dacă eu nu pot sta pe două roți? Mai ales când prind și viteză. A fost regretul vieții, dacă stau să mă gândesc. Acum însă, s-ar putea schimba lucrurile.
Niciodată nu e prea târziu
Zilele trecute am vorbit cu Anda și m-a invitat să particip la un teaser. Făcea niște filmări și o sesiune foto cu câteva domnișoare, pentru a promova ediția din iunie a SkirtBike. Mi-a promis că o să mă învețe să merg pe bicicletă. Aceeași Anda pe care o știam din convorbirile telefonice și interviuri, cu același optimism molipsitor. N-am crezut că mă va învăța, doar am două picioare stângi. Am acceptat totuși provocarea.
Am făcut o mulțime de poze pe lângă bicicletele aduse de Anda. Zona veche, stradă necirculată, vânt în plete, fete vesele, ce mai, toate condițiile erau îndeplinite pentru ca promo-ul să iasă perfect. Iar fotograful Alin Ciprian a fost cu ochii pe noi ca pe butelie. Credeam că scap și va uita Anda de promisiunea făcută, că mă va învăța să merg pe bicicletă. Da’ de unde! Nimic n-o împiedică pe fata asta să facă ce și-a propus. M-a cocoțat cu pe șa și așa pe tocuri cum era, a alergat pe lângă mine, m-a ghidat și încurajat cu răbdare, până când a când a decis că e momentul să-mi spună: “Zbori, puiule, zbori!” Și am zburat. Cu mici opintiri, desigur, dar am mers singură. Chiuiam de fericire și mergeam pe bicicletă de parcă era realizarea vieții mele.
Ești curajoasă, mi-a spus Anda. Nu e curaj, e încrederea pe care ți-o inspiră cel care te îndrumă. Iar Anda a fost cea care mi-a dat aripi să zbor frumos. Am văzut filmările de zeci de ori când am ajuns acasă și tot nu-mi venea să cred. Mai mult chiar, le-am inspirat pe multe doamne și domnișoare, prietene de pe Facebook, de la care am aflat că nici ele nu știu să meargă pe bicicletă. M-au văzut și le-am dat aripi. Vor să învețe. Vor să încerce. Și-au dat seama că nu există nu pot, decât în mintea noastră. Iar dacă eu am reușit, vor reuși și ele. Îmi doresc din tot sufletul să fie așa, să ne întâlnim în parc sau pe faleză și să ne salutăm.
Nu știu dacă voi putea bicicli la SkirtBike anul acesta. Nici măcar n-am bicicletă, dar sigur le voi susține pe fete de pe margine. Tema SkirtBike 2017 va fi una marină, #sailorette, așa că le urez fetelor vânt din pupa.
Iar anul viitor, promit că voi participa la eveniment și voi lua sigur un premiu.
