Nu știu exact ce înseamnă când ajungi să ți se facă morfină, dar presupun că nu-i de bine. Zilele acestea am aflat că Andrei, un copil care stă de ani buni prin spitale a ajuns la morfină. A fost dianosticat în 2014, când avea doar 14 ani, cu leucemie limfoblastică acută. Nu vă spun cât se luptă Ionela, mama lui, să facă față dramei prin care trec amândoi. Chirie, medicamente, drumuri la București, mâncare bio pentru Andrei, toate dintr-un salariu.
Am cunoscut-o când am invitat-o la o emisiune să mediatizez situația în care se află mama și copilul. Am făcut chetă în radio și i-am dat puțin din ce aveam, să aibă pentru cheltuielile cu fiul său. Își înghițea lacrimile când ne povestea prin ce trece Andrei, ce dureri înfiorătoare suportă și cât de dificil l-a făcut tratamentul. Au avut oameni frumoși alături. Echipa de rugby Rechinii Constanţa a iniţiat o campanie umanitară denumită „Jucăm pentru Liviu Andrei“ și a strâns fonduri pentru ca cei doi să nu mai aibă parte de lipsuri.
Oricât de nefericit ai fi, când auzi de la Ionela câte drame sunt în fiecare cameră de la Fundeni, câți copii chinuiți și părinți distruși, te simți norocos că ești sănătos. Nu știu dacă medicii care îi tratează au sau nu sânge rece, însă nici reptile de-ar fi, n-ar putea rămâne insensibile la atâtea tragedii. Să le dai părinților vești proaste când vezi că niciun tratament nu funcționează iar starea de sănătate a micuților este din ce în ce mai proastă, cred că e cea mai dificilă misiune pe care o are un doctor.
Ultima dată când am vorbit cu Ionela, mi-a spus că are ești proaste, iar lui Andrei i se administrează morfină. “Speranța a rămas doar la Dumnezeu”, asta mi-a putut zice. A aflat de un naturist foarte bun, recomandat de o altă mămică din Fundeni căreia medicii i-au dat copilul acasă și se așteptau ca în 2 săptămâni să se ducă. Micuțul respectiv a fost în comă 5 zile și de 2 luni mergea doar în scaun cu rotile. Au renunțat la tratament și au mers la naturist. După o luna de zile copilul fugea după minge prin curte. Când a mers la control, au încremenit medicii de la Fundeni după ce l-au văzut pe băiat, pe picioarele lui. După 3 ani de tratamente fără rezultat, Ionela așteaptă o minune de la tratamentul naturist. Nu știu cum funcționează treaba aceasta, dar mi-a zis că e ultima soluție și n-are ce pierde, așa că mă rog pentru ei. Mă rog să se facă bine Andrei, să se poată juca împreună cu cățelul lui, să meargă la școală și să socializeze cu prietenii și colegii. Și să-i dea un șut în fund nenorocitei de boli care l-a ținut trei ani la pat.
Niciun politician nu a fost interesat de problemele reale cu care se confruntă bolnavii de cancer. Niciunul nu a făcut vizite neanunțate în spital pentru a discuta cu cei internați. Ar fi aflat care sunt nevoile lor și cât de importante sunt investițiile în tratamente de ultimă generație și echipamente performante.
În Italia, Germania sau Franța, în orice localitate bolnavii de cancer sunt îngrijiți la cele mai înalte standarde. Pentru că se fac investiții și sănătatea este o prioritate. În orice țară civilizată, pacienții nu sunt puși pe drumuri sute de kilometri pentru radioterapie. România nu este civilizată, cum nici politicienii ei nu sunt. Nici măcar programe de prevenție nu avem, astfel încât oamenii să nu ajungă la doctor când e prea târziu și nu se mai poate face nimic. De tratamente nu mai spun. E dureros să afli toate astea și să știi că nu se vor rezolva nici în câțiva ani. E traumatizant să afli că ghemotoacele acelea de oameni fac eforturi supranaturale să rămână în viață, dar statul nu le asigură tratamentele necesare supraviețuirii. Mă întreb doar câți scheleți or avea reprezentanții Ministerului Sănătății în dulapuri și cum pot dormi noaptea liniștiți, când știu câte vieți au distrus și câți oameni au omorât.
Părinții acestor îngeri gândesc pozitiv și se roagă într-una pentru o minune. Noi, însă, putem fi revoltați. Și niciun ajutor pe care îl vom oferi, nu va fi prea mare pentru minunile acestea de oameni.
Andrei, ești un luptator, nu abandona lupta cu leucemia aceea păcătoasă!
Leave a Reply