​Bucătăreasă pentru cură de slăbire

Dacă nu-mi transform blogul în următoarea lună într-unul de nișă, să-mi spuneți mie sărmăluță în foi de tei. I-am găsit și numele, “Bucătăreasă pentru cură de slăbire”. Zău că aș avea succes. Mă ia amețeala, numai când mă gândesc câte gospodine sau gospodini ar intra pe blog, doar să își facă ziua mai bună când li se taie maioneza. Sau câte alte doamne și domnișoare cu două mâini stângi ar fi fericite că mai e una care strică tot ce îi iese în cale prin bucătărie și se mai și laudă cu asta. Ei, nu-i o idee bună? Păi, dacă nici eu nu mă pricep la făcut mâncare de care nici câinii nu se ating, atunci nimeni n-o mai face.


Mi-a trăsnit ideea azi, când mi-am propus să fac sarmale. N-aveam frunză de viță, așa că am cules frunze de tei, din balconul de la serviciu. Fragede și frumoase. N-ați auzit de sarmale de tei? Aflați acum. M-am uitat pe net, am cumpărat tot ce trebuia în drum spre casă și am început să le pregătesc. Carne, ouă, sare, piper. Sună telefonul și vorbesc. Și vorbesc. Și vorbesc. Fată practică cum sunt, am zis să  nu pierd vremea în timpul conversației și am început să le ambalez. Când le-am terminat pe toate de împachetat, s-a încheiat și discuția telefonică. Abia atunci mi-am dat seama că am uitat să pun ceva. Ceapă. Off și orez. Ceapa și orezul mă-sii! Doar nu era să le scot pamperşii de tei la toate, le-am lăsat așa. Măcar sunt fotogenice, deși, drept să spun, mi-au cam rămas în gât. Iar frunzele de tei sunt cam crocante. Măcar mi-am făcut pofta, intenția contează. Am luat și mult iaurt mai gras, să alunece mai bine pe gât, dar tot înecăcioase sunt. Partea bună este că le-am criticat atât de mult, săracele, că, de rușine s-au făcut mici în cratiță, de teamă să nu apară pe Facebook să râdă de ele suratele mai înstărite, dotate cu ceapă și orez.


V-am spus că băieții mei au spus că mă trimit la cursuri de gătit, după nenumăratele mele eșecuri culinare? Am și prietene pe Facebook care s-au oferit să îmi asigure consultanță. I-am refuzat pe toți în mod delicat. Păi, dragilor, cum mai ajung eu la restaurant, dacă soțul ar mânca la fel de bine acasă? Și cum aș putea să îmi mențin greutatea, dacă aș face o mâncare atât de bună, încât să te lingi pe degete? Nu funcționează. Eșecurile culinare îmi prind al naibii de bine. Cred că aș putea să îmi deschid și un restaurant pentru cei care vor să le fie tăiată pofta de mâncare. E suficient doar să guste din bucatele mele și îmi vor călca zilnic pragul. Mai mult chiar, după ce vor mânca sarmale cărnoase, pandișpan betonat sau găluște cauciucate, o să se lase cu sechele și nu vor mai pune astfel de produse în gură toată viața. Bine măcar că îmi iese înghețata, am o rețetă genială. Și știu exact ce deserturi să cumpăr și de unde.
Hai, s-aveți poftă!

Share

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.