Arta

”Ovidius in love”, un spectacol la care mergi cu un creier, o inimă și cu organe sexuale

By November 30, 2017 No Comments

Rar mi se întâmplă să intervievez oameni care să-mi spună cu sinceritate tot ceea ce gândesc. Care nu se tem de consecințe, de gura lumii, de repercusiuni. Regizorul Alexander Hausvater este unul dintre ei.

Ovidius in love. Jurnalul unui exilat îndrăgostit” este un spectacol pe care constănțenii sau cei care se află în trecere prin Constanța îl pot vedea din această seară, timp de câteva zile la Teatrul de Stat, intrarea fiind liberă. Este pentru prima dată când regizorul Alexander Hausvater pune în scenă o piesă de teatru în orașul de la malul mării, tocmai de aceea m-am bucurat că mi-a acordat un interviu la radio. A vorbit cu dezinvoltură atât despre piesa pe care o pune în scenă, cât și despre moartea teatrului prin neimplicarea spectatorilor și a administrației publice sau despre politică. Discuția a fost lungă, așa că astăzi scriu doar declarațiile legate de piesa de teatru, pe care le-a făcut la emisiunea mea. Voi reveni cu detalii în alte articole, deoarece Hausvater este fabulos iar mesajul pe care îl transmite e puternic.

– Ovidiu v-a adus în Constanța, un oraș care a avut un trecut zbuciumat din punct de vedere cultural. Cum vedeți supraviețuirea actului cultural în orașul de la malul mării?

Faptul că Ovidiu a venit la Tomis, nici nu se observă în Constanța. Eu am văzut o statuie absolut ridicolă în mijlocul orașului care se uită la fecalele de pe stradă. Nu există absolut nimic din ce ar trebui să fie. Când Ovidiu a venit aici a creat un oraș, o țară, s-a transformat în acea țară și a pus-o la încercare. “Băi băieților, sunteți capabili, aveți potențial, aveți talent, aveți posibilități, puneți-vă la lucru, dezvoltați-vă și evoluați.”

– Trăim într-o societate plină de oameni cu prejudecăți, cu mentalități învechite, care încă se tem să pună punctul pe i. Oameni cărora le este frică să spună ce îi deranjează.

Mi se pare de necrezut ca în orașul acesta cu o istorie absolut sublimă, cu o poziție geografică fantastică, cu o gândire de întâlnire între lumi diferite, continente diferite, culturi diferite, de la islam la catolicism sau la franciscani, să nu vedem mult mai multe teatre. Nu pricep de ce votăm oameni care nu înțeleg că e mai importantă cultura decât orice. Și teatrul rezumă cultura, pentru că este singurul fenomen cultural care îmbină în incinta lui, toate stilurile culturale, de la pictură la arhitectură, la coregrafie, la muzică ș.a.m.d.

– În Constanța, autoritățile nu au construit niciodată un teatru, ba, din contră, s-a dorit închiderea lor și chiar demolarea, cum se discută acum despre Teatrul de vară din stațiunea Mamaia.

Nu ai teatru, nu ai cultură. Și un teatru dezolant e doar o reflexie a unui oraș dezolant. Când merg în lume (și voiajez mult, din păcate toată viața mea am fost un vagabond) și ajung într-un oraș nu mă duc nicăieri altundeva, vreau să văd teatrul. Și dacă teatrul prosperă extraordinar, îmi dă impresia că primarul orașului e fantastic, că oamenii din locul respectiv sunt fantastici. Cum trăiești într-un oraș, dacă nu ai făcut totul pentru a-ți aduce copilul tău pierdut în telefoane mobile, într-o educație teribilă, într-o tehnologie de necrezut? Trebuie să îl forțezi să vină la teatru, pentru a decide el dacă va reveni sau nu.

Alexander Hausvater

Toate aceste lucruri l-au făcut pe Hausvater să se regândească la Ovidiu ca la un fenomen. I se pare important să medităm, să ne gândim la responsabilitatea noastră. Nu este suficient să ne oprim, să ridicăm din umeri și să spunem că nu suntem noi de vină pentru ceea ce se întâmplă în societate și că nu avem nicio responsabilitate. Trebuie să vorbim despre lucrurile neplăcute, să ne revoltăm, să colaborăm, pentru a nu deveni mult mai răi decât cei care ne conduc.

Cum este Ovidiu, cel despre care a scris Marin Mincu și pe care dvs îl puneți în scenă?

Titlul spectacolului n-are legătură povestea cunoscută și arhicunoscută în Constanța. Are legătură cu un proces de transformare, de schimbare și până la urmă de iubire, tocmai de aceea îi invit pe spectatori să vină la teatru cu măști.

Ovidiu in love

Este un spectacol adaptat dintr-un roman al lui Marin Mincu, intitulat ”Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu”. Am creat un portret istoric, imaginativ al lui Ovidius care vine aici și devine poetul României, poetul geților. Transformarea unui om într-o națiune este foarte importantă. Într-o țară fără mohorâtă și fără speranță, care acceptă guverne, miniștri care sunt tâlhari și criminali, ”Ovidius in love” este un spectacol de lumină, de dragoste și care arată că oamenii de aici au un potențial de inteligență, de creativitate, de iubire, un potențial pe care nu îl vedem în zilele noastre, care trebuie să exprime, altfel, țara va muri.

L-ați cunoscut pe autorul Marin Mincu?

Pe autorul Marin Mincu l-am întâlnit când am montat un spectacol după un alt roman de-al său, ”Jurnalul lui Dracula”. În acea perioadă Mincu îmi vorbea despre Ovidiu și ce vedea el în Ovidiu și discutam mult despre asta. El era un cowboy solitar, neacceptat de confrerii lui care erau meschini și mediocri, chiar dacă ei conduceau universități sau mari organizații. El urmărea drumul lui Ovidiu, un drum solitar al unui om profund care a scris o literatură sublimă și care a pus istoric orașul Constanța pe harta României, poate a lumii, prin opera sa.

Ce trebuie să știe spectatorii despre ”Ovidiu in love”?

N-aș vrea să vin la Constanța, să întâlnesc pe cineva, pe cineva inteligent, pe cineva dinamic, care n-a văzut acest spectacol. Adică e un fel de provocare pe care o arunc populației: DU-TE ȘI VEZI! Fii acolo. După aceea, poți să spui, poți să simți orice. Vino la întâlnire. Mi se pare de necrezut că de multe ori oamenii, la spectacolele mele, ori au așteptat prea mult ori nu și apoi au rămas terorizați că nu au mers la întâlnire. În anumite cazuri nu erau bilete timp de 15 ani. Fii la întâlnire, decide ce crezi despre spectacol, dar dacă nu ai fost acolo îți meriți soarta, ignoranța. Să ai dreptul la opinie înseamnă să treci strada, să faci un efort, să pui pe tine o mică deghizare și să fii la teatru. E un spectacol pentru oricine are peste 14 ani. Singura condiție este că acești oameni trebuie să aducă cu ei un creier, o inimă și organe sexuale.

Ovidiu in love

Cum pot fi atrași tinerii la teatru, așa cum se întâmpla pe vremuri?

Tinerii trebuie să înțeleagă că teatrul nu este domeniul bătrânilor, al bunicii. Este un mediu vibrant care îi poate ajuta, îi poate trezi. Prima întâlnire trebuie forțată de un părinte, de un diriginte, de un profesor. După aceea, rămâne să decidă dacă le place sau nu.

Ați regizat zeci de piese de teatru și ați scris multe cărți. La audiții, ce căutați la actori și care este mesajul pe care îl transmiteți publicului la spectacol?

Teatrul pe care îl fac eu nu are nicio legătură cu viața pe care o cunoaștem aici la radio, pe stradă, la mall. Are legătură cu viața pe care nu o cunoaștem, cu viața paralelă, imaginată, cu visul, cu viața pe care ai putut să o trăiești dar nu ai trăit-o, că ți-e frică. Nu este o imitație a vieții cunoscute. Și atunci, publicul care intră într-o altă viață, poate să accepte că aceasta este o realitate sau nu. Dacă acceptă, chiar pentru un timp foarte scurt înseamnă că actorii au reușit un lucru extraordinar, să facă pe cineva să viseze împreună cu ei. Publicul care vrea să fie acolo, să fie acolo. Publicul care merge sau nu merge la teatru, publicul care vrea să descopere și să se descopere. De multe ori, din cauza slăbiciunilor teatrelor, nu ajunge informația că există un spectacol pentru tine. Nu înțelegi. Trebuie să cauți în tine acea energie dinamică și pozitivă. Ca să creezi ceva care nu a existat înaintea noastră. Să creezi într-un gol spiritual și fizic ceva care să rămână în picioare pentru două ore măcar. E total șocant pentru actori lucrul în sine și cei care supraviețuiesc știu că vor rămâne cu experiența aceasta în memorie, vor rămâne în memorie.

De ce teatrele în România sunt falimentare?

Teatrul este despre schimbare, despre transformare. Dacă actorul nu se schimbă, cum poate să facă un personaj, cum îndrăznește cineva să joace Shakespeare dacă nu poate să ne convingă că acest text genial e produsul lui? El gândește ”a fi sau a nu fi” nu Shakespeare. Cum îl faci să te convingă că e Shakesperare? 90% din teatru e o minciună teribilă, teatrele sunt conduse de bătrâni care trăiesc încă în anii 60, iar generația tânără începe acum să se trezească, dar nu să se revolte.

Teatrul este locul în care revolta se întâmplă. Nu este locul unei consumații. Pe mine nu mă interesează ca publicul să spună la sfârșitul spectacolului că e bun sau rău. Bun sau rău se spune despre cafea. Sau despre pantaloni. Se spune despre lucrurile pe care ei le consumă. Teatrul TE consumă. Te intrigă. Vii acasă, te uiți în ochii unei femei și vezi că n-ai iubit-o de 10 ani. Și o părăsești, îți cauți altceva. Ceva care îți intră sub epidermă și te face pe tine să te schimbi. În bine sau în rău. Dar să îți schimbi situația, deoarece te identifici cu un eveniment, cu un personaj.

Trăim într-o societate plină de prejudecăți, în care lumea nu își cunoaște drepturile și nu și le cere. Actorii sunt la fel?

Actorii sunt o reflexie a societății. Ei sunt alți români, alți cetățeni. Lucrul meu este să-i fac să se revolte, să înțeleagă că cuvântul actor, care în engleză înseamnă act, a face ceva, nu a juca teatru, să faci ceva. Trebuie treziți, trebuie șocați, ei fiind într-o letargie. Șocul pe care un spectator trebuie să îl simtă la un spectacol vine întâi cu actorul respectiv. Ce se întâmplă în actorie este un exemplu pentru ceea ce se întâmplă în țară. Ce numim noi actori e efemer, e o hiperbolă. Eu fac școală cu ei în fiecare zi, să îi conving că există forțe în ei.

Câte ore pe zi repetați la Teatrul de Stat din Constanța pentru spectacolul ”Ovidiu in love”?

”Actorul trebuie să repete 24 de ore. În situația aceasta se repetă 10 ore pe zi. Am cerut actorilor, deoarece timpul este foarte scurt, să fie ca un fel de cantonament olimpic și pentru această perioadă să nu mai doarmă, să nu mai facă altceva. Dar acestea erau numai vorbe în aer. Se lucrează foarte mult acum, cu mare încredere și cu multă forță. Actorii de la Teatrul de Stat ne arată că se pot dezvolta în mod creativ lucrurile colective în România. Faptul că orice lucru colectiv pierde orice valoare în România, un exemplu fiind echipele de fotbal, totuși, putem să revenim într-un colectiv, atâta timp cât în acel colectiv fiecare din noi își menține identitatea și nu își pierde personalitatea.

Acest spectacol este făcut și cu forțe din afara Constanței. Mulți colaboratori precum Maria Miu din București, Andras Lorant care vine din Târgu Mureș, compozitorul Mircea Kiraly, din Cluj, unde probabil este cea mai bună școală de teatru din țară, Lucian Moga, light-designerul care vine din Arad. E un spectacol care trebuie să reprezinte Constanța în fața țării și mi se pare foarte important. Oamenii care vor veni la spectacol trebuie să aibă impresia că merg să vadă un eveniment la care ei participă și trebuie să vină cu un element al deghizării, al jocului. O mască, ceva care să îi scoată din anonimatul de spectatori și să le dea mai mult impresia că sunt participanți.

Vara aceasta, constănțenii au demonstrat că apetitul lor pentru cultură este uriaș. Totuși, nu avem suficiente instituții în care să se poată desfășura actul cultural. Este nevoie ca oamenii să ia atitudine?

Singura modalitate este crearea unui comitet cetățenesc pentru salvarea teatrului și a culturii. Care să lucreze în parteneriat cu autoritățile și să facă un buget. Cultura trebuie plătită. De obicei, era plătită de un rege, de o regină. În zilele noastre mi se pare că dacă aduci împreună 10.000 de oameni și fiecare dă câte 100 de euro, ai un buget. Când statul vede că este o organizație cetățenescă civilă care nu doar cere, dar pune și bani pentru cultură, își schimbă atitudinea. Oamenii trebuie să dovedească faptul că le pasă de cultură, de teatru, de artă. Orice lucru în viață este prin a face. A dovedi dragostea nu înseamnă doar a spune te iubesc. Fă ceva. Și acea evidență mă va convinge pe mine că mă iubești. Poți să-mi vorbești până poimarți, nu te voi crede o secundă. Evidența dovedește.

V-am spus că regizorul Hausvater este fabulos și gândește mai frumos decât mulți tineri care nu au curajul să se exprime și să ia atitudine. În seara aceasta, la ora 19.00, va fi primul spectacol “Ovidiu in love”, însă, de pe site-ul Teatrului de Stat Constanța sau de pe pagina de Facebook a instituției de cultură, puteți afla în ce date se mai joacă. Eu sunt prea curioasă și voi merge astăzi. Vizionare plăcută!

Share

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Auris Luca

Auris Luca

Journalist, travel and lifestyle blogger, storyteller and copywriter