Să ne ferească Sfântul să ajungem pe Secția de Oncologie Medicală din Spitalul Județean Constanța. Nu medicii sunt problema, ci privații cărora le-au fost externalizate serviciile.
Pentru că în Constanța nu avem radioterapie, prietena mea Adriana, care a aflat în vară că are cancer, a făcut săptămânal naveta la București timp de două luni, pentru a-și face tratamentul. Bineînțeles că i-ar fi fost mai comod să se trateze aproape de casă, fără să mai dea din salariul modest pe care îl are, bani pe transport și cameră la hotel, dar nu s-a putut.
Vestea bună este că tumoarea şi-a mai redus dimensiunea în urma radioterapiei. Vestea proastă, că nu se putea altfel, a fost că trebuie să își facă două RMN-uri în Constanța, după care urmează să fie operată.
Sună pe secție la începutul săptămânii și întreabă dacă poate să-și facă investigațiile. I se răspunde că bolnavii de cancer au prioritate. Hai că-i bine, și-a spus, s-au mai îndreptat lucrurile în spital și sunt mai empatici. Se duce luni cu tot dosarul la spital și i se transmite că există o listă lungă de așteptare pentru RMN. N-a contat că femeia e programată pentru operație, nici că investigația trebuie făcută cât mai repede.
Nervi, telefoane, așteptare, tot ceea ce nu-i trebuie unui bolnav de cancer. Răspunsul a fost că are nevoie și de o trimitere de la medicul de familie, apoi se rezolvă. Alte drumuri, alți nervi, altă așteptare. Merge din nou la spital cu dosarul și cu trimiterea de la medicul de familie, că nu era suficientă cea de la specialist și așteaptă. O oră. Două ore. Alte telefoane, alți nervi. Într-un final o preiau și o așează pe un pat și rămâne acolo uitată. O oră. Umilință mai mare nu poate să îndure un bolnav, fie de cancer, fie de orice altceva. Nu poate.
Când a văzut că totul e doar o bătaie de joc, şi-a cerut dosarul și a plecat. Mi-a zis: “Sunt bolnavă, Auris, dar măcar demnitatea nu mi-am pierdut-o. Nu pot să-i văd cum își bat joc de mine. Prefer să plătesc în privat decât să suport atâtea umilințe. De fapt, cred că de aceea ne și tratează cu dezinteres în spital, să renunțăm și să le plătim serviciile în privat.” E doar un RMN, la naiba, nu-i operație pe creier. Chiar nu se pot mișca mai cu talent?
Să mai spun că mă doare sufletul pentru Adriana și pentru toți acești oameni care nu merită să fie tratați în bătaie de joc? Până și doctorii din spital mi-au spus: “Aici nu se dorește să se facă medicina…Aici se dorește să se câștige bani“. Aparatele din aceste fotografii făcute recent, stau de doi ani în folie, uitate într-o cameră și nefolosite de nimeni, în timp ce listele de așteptare sunt tot mai lungi în clinicile private.
În urmă cu două săptămâni, președintele Consiliului Județean a dat un comunicat prin care anunța victorios că: “De acum ne vom putea trata bolnavii acasă, în județul Constanța! … Astăzi am participat la semnarea contractului de furnizare de echipamente de radioterapie pentru Spitalul Județean”.
“De acum”, de fapt, înseamnă din toamnă. Toamna viitoare. Iar până atunci, dacă bolnavii nu se vor deplasa la București să își facă radioterapia, vor muri. Pentru ei orice zi contează. Iar “de acum” nu înseamnă de azi, așa cum ei au sperat, ci peste un an.
Mi-ar plăcea să văd că se fac investiții reale în Spitalul Județean Constanța și se reziliază toate contractele pentru serviciile care au fost externalizate. Cardiologia, laboratorul de analize, cel de imagistică și multe, multe altele. Pentru că nu trebuie să ne îmbolnăvim doar când au program acești privați. Când au timp sau chef și pentru bolile noastre. Vreau să văd că banii pe care îi dăm pentru sănătate, ajung în spitale și nu sunt folosiți pentru decontarea serviciilor oferite de privați după bunul plac.
