Sufletisme

În Franța, ei sunt ei și noi suntem români

By January 19, 2018 No Comments

Mulți, poate prea mulți medici buni au plecat din țară pentru a lucra în străinătate. Nu le este foarte bine acolo și cu siguranță s-ar întoarce în România, dacă statul ar trata sistemul sanitar cu responsabilitate. Medicina evoluează, iar doctorii nu mai vor să lucreze în spitale care au aparatură din anii 70, iar pentru vindecarea pacienților să apeleze la rugăciuni în locul tratamentelor performante care lipsesc din unitățile sanitare de la noi.

Pe Irina Catighera, medic primar specializat în contracepție și planning familial, doctor în cadrul Serviciului de Planificare Familială de la Maternitatea Cuza Vodă din Iași, o cunosc de pe Facebook. Este o persoană veselă, sinceră și iubită de pacienți. Îi place să fie medic și nu s-ar vedea profesând altă meserie dacă ar trebui să o ia de la capăt. Tocmai de aceea am întrebat-o ce mai caută în țară, de ce nu a plecat din tristețea noastră de sistem sanitar. Mi-a plăcut atât de mult răspunsul ei, încât vi-l fac și vouă cunoscut.

Știți vorba aceea ”nu umblă câinii cu covrigi în coadă”? Ei bine, cam așa stau lucrurile și la alții.

În Franța m-am simțit marginalizată, depersonalizată, discriminată. Am rezistat 4 luni.

”Am vrut să plec de două ori din rațiuni financiare. Salariul e mic, acum abia, ca medic primar gradația 5 am cam 1000 de euro/lună. Ba chiar mi-am luat si un al doilea job, de profesor la postliceala sanitară, să îmi mai cresc veniturile. Am lucrat în Franța. Prima dată am plecat în 2009, era de fapt recherché medicale, un fel de industrie medicală, primul stadiu de experiment al medicamentului pe om, după animal. Era cumplit, munceam de la ora 7.00 până la 21.00. Era în Rennes, pentru străini sunt posturi numai în nord, unde nu vezi soarele deloc. Am rezistat 4 luni, începusem să fac hipertensiune și slăbisem 6 kg, aveam 47 de kilograme. M-am simțit permanent depersonalizată, marginalizată, discriminată. Eram mai prost plătită decât colegii mei francezi, cu toate că primeam peste 3000 de euro. Când am întrebat ce șanse aș avea să primesc un studiu al meu (se luau bonusuri serioase din asta) mi s-a spus că niciodată, pentru că sunt străină, iar ei sunt deja cunoscuți și au experiență. Făceam depresie dacă rămâneam.”

N-aș fi crezut că la alții poate fi atât rău. Că în sistemul sanitar din Franța, medicii noștri sunt tratați mai prost decât căpșunarii, iar munca nu le este apreciată doar pentru că vin din România. Sunt convinsă că alții au avut experiențe mai fericite, că există și unități sanitare în care doctorii românii sunt tratați cu respect, dar am discutat și cu mulți medici care au fost dezamăgiți ca Irina. Practic, ea m-a dezarmat și m-a ajutat să văd altfel lucrurile vizavi de o posibilă plecare din țară.

Mulți dintre noi se gândesc să plece pentru că oriunde altundeva le va fi mai bine. Și eu intru în această categorie, recunosc. De ce nu ne gândim însă, să luptăm toți, să facem front comun și să ne schimbăm țara după chipul și asemănarea noastră, a celor care vrem să emigrăm pentru a trăi mai bine? De de să plecăm, în loc să schimbăm aici lucrurile în bine?

Dacă la prima plecare dr. Irina Catighera a fost dezamăgită, a încercat și a doua oară. Tot în Franța. A rezistat doar două săptămâni.

”A doua oară am plecat la începutul lui 2015, la o clinică particulară de îngrijiri paliative în Ardennes. În viața mea n-am văzut așa escare, iar mirosul de putreziciune îl simt și acum în nări. Era o combinație de paliativă cu medicină de urgență, pentru că trăgeau la propriu de bătrâni (așa e protocolul în Franța) să trăiască cât mai mult, indiferent de calitatea vieții. Toți erau cu sondă, cu proteze de șold/umăr, fiecare înghițea peste 20 medicamente pe zi, asta însemnând și 60 de pastile. Chiar dacă nu puteau mânca, le dădeau niște geluri proteice calorice, care să-i susțină. O zi de spitalizare acolo, costă 150 euro, așa că era și interesul clinicii s-o lungească cât mai mult. Programul era de la 7.00 dimineața până seara, plus o gardă la 3 zile, că eram 3 doctori, doi francezi și eu. Dacă pica un bătrân în abie la 1 noaptea suna pagerul și începea nebunia. Nu mai spun de hemoragii, că toți erau pe heparine să nu facă accidente vasculare. Se schimbau tratamentul și dozele, nu zilnic, ci din oră în oră. Două săptămâni am stat.”

În concluzie, Irina nu mai pleacă să lucreze în altă țară, pentru că nu se regăsește nicăieri. Preferă să rămână aici și să aibă două job-uri, decât să fie discriminată la alții.

Nu-i ușor să fii medic în România. Programul este foarte încărcat și problemele sunt numeroase. Tocmai de aceea, am întrebat-o pe Irina unde pleacă atunci când dorește să evadeze.

Chiar dacă nu câștigă un salariu foarte mare, adoră vacanțele. Dr. Irina Catighera a fost în vacanțe în peste 100 de state de pe toate continentele. Când sunt scumpe și nu și le permite, face credit și tot evadează acolo unde își propune.

“Îmi place să plec departe, cât mai departe, a venit repede răspunsul Irinei. Pe alt continent! Ruptura și uitarea se instalează imediat. E cel mai bun tratament! Plec doar o dată sau de două ori pe an. Am fost în peste 100 de țări și am ajuns pe toate continentele.

Îmi plac vacanțele grele, cu excursii obositoare și dificile, nu cele la all-inclusive în care să zac pe un șezlong la soare timp de 7 sau 14 zile. În rest, ies din realitate uitându-mă la un film bun, sau citind o carte. Recunosc, am tot mai puțin timp să citesc o carte pe-ndelete și să mă bucur de ea. Nu-mi plac saloanele de cosmetică, spa-urile, chestiile astea, bleah!”

După două experiențe neplăcute în sistemul sanitar din Franța, dr. Irina Catighera a decis că va rămâne în țară. Ea spune că nu se regăsește nicăieri altundeva. Irina apreciază că oricât de bine știi limba sunt trucuri care-ți scapă, lucruri pe care nu le înțelegi sau pe care nu poți să le exprimi. Și clar ești discriminat, oricât ar spune unii că nu.

Ei sunt ei și noi suntem români.

Spread the love

Leave a Reply