Vacante de vis

Casa din copac și bucătăria tradițională a bunicilor

By August 25, 2017 3 Comments

Piesa se rezistență vacanței mele, treehouse

Am ales cazarea în “Casa din copac” fără să stau pe gânduri. Aveam planificată în acea zi o vizită la Deva, la mătușa mea, dar când am văzut fotografiile pe internet, pur și simplu nu am rezistat tentației de a mă cocoța în copac. Ador lucrurile neobișnuite, proiectele deosebite, ideile pe care nu le vezi oriunde, cu atât mai mult cu cât sunt atât de rare la noi.

Când am făcut rezervarea, nici măcar nu existau comentarii pe site despre casa din copac, pentru a afla ceva despre ea. Era deschisă recent. N-a contat nici faptul că prețul cazării era cât pentru două nopți la pensiuni mofturoase, tot ce voiam era să stau în ea și să o studiez, să stau în pat și să văd doar verde în fața ochilor.

Geamurile imense în care se reflectă natura din jur, căldura cu care a fost amenajată, simplitatea și în același timp bunul-gust cu care a fost decorată, pădurea în care tronează casa ca o prințesă, toate m-au determinat să o aleg. După ce am făcut rezervarea, mândră de achiziția mea, am pus pozele pe Facebook și au început să curgă în valuri și aprecierile voastre pentru casa din copac, ceea ce mi-a confirmat, deși nu era nevoie, că am făcut cea mai bună alegere.

Nu e chiar atât de simplu să alegi un loc de cazare, când mergi în vacanță cu un designer și cu un viitor arhitect. Studiază fiecare geam, fiecare bârnă, modul în care este realizată pensiunea, cum cade lumina, dacă foișorul este amplasat unde trebuie și așa mai departe. Bucuria mea a fost cu atât mai mare, când soțul și băiatul meu au fost plăcut impresionați de casa din copac. Le-a plăcut teribil și oricât au studiat-o, nu i-au găsit defecte.

Nici excursii nu ne-au trebuit în acea zi. Ne-a fost suficient să admirăm casa din toate unghiurile ei, să stăm pe terasă și să privim copacii din jur și reflexia lor în geamurile ei generoase. Tibi ne-a întâmpinat cu limonadă rece, cafea tare și cu multă amabilitate.

Am aflat că este constănțean, căsătorit cu o sibiană și că a preferat să renunțe la tot ce avea în Constanța și să se mute la Porumbacu. Casa din pădure a fost ideea lui. În spatele casei bătrânești are un teren foarte mare cu mulți copaci și un pârâu și astfel i-a venit ideea să facă o căsuță.

Nu ascund faptul că atunci când intri în Porumbacu te gândești că GPS-ul te-a dus la adresa greșită. Nimic din imaginea satului nu te duce cu gândul că într-o curte ar putea exista o oază de liniște la care mereu ai visat.

L-am rugat pe Tibi să ne gătească ceva, pentru că nu aveam nici măcar o pâine la noi. Am lenevit în hamac, iar la ora 18, m-a sunat Tibi să mergem la masă. Eu am mâncat păstrăv cu garnitură de cartofi țărănești, iar băieții au ales pastrama de porc și frigărui. A fost delicioasă mâncarea. Și foarte multă. Am observat că la toate pensiunile la care am fost, porțiile de mâncare sunt foarte mici comparativ cu cele din zonele montane din Bulgaria, de exemplu, care sunt duble.

Decor rustic, cald și primitor Locul de luat masa este amenajat în vechea bucătărie a bunicilor soției lui Tibi. O bucătărie rustică, multe finisaje naturale, pereți din chirpici văruiți în alb, care intrau in contrast cu tavanul cu grinzi groase din lemn.

Într-un colț, stătea semeață o sobă veche, cu plită țărănească prevăzută cu ochiuri de mai multe dimensiuni, pe care bunica gătea mâncarea în urmă cu peste jumătate de secol. Multe mere coapte, tocănițe și alte bunătăți au fost gătite pe soba aceea și multe povești a auzit bătrâna de ea.

Am studiat și fotografiat mobilierul, frumos finisat și pictat, care oferă un farmec aparte bucătăriei bătrânești.

Două coveți din lemn în care bunica plămădea și frământa pâinea sau cozonacul, vase din lut pe pereți și mileuri cu motive tradiționale, dulapuri din lemn pictate cu migală, măști și tot felul de obiecte care nici nu știu la ce folosesc, toate creează o atmosferă caldă și primitoare.

La plecare, Tibi ne-a spus că pentru anul viitor va pregăti niște căsuțe mai frumoase. Nu știu dacă se poate face ceva mai deosebit decât a realizat deja, dar abia aștept să văd ce proiecte va mai face.

Share

3 Comments

Leave a Reply to România e frumoasă: cum am transformat un clișeu în realitatea ultimei vacanțe – Roxana Penciu Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Auris Luca

Auris Luca

Journalist, travel and lifestyle blogger, storyteller and copywriter