Astăzi mi-am revăzut o veche prietenă, care doar ce a ieșit dintr-o relație toxică. Își dorește să preia controlul asupra vieții ei, este depresivă și are nevoie de multe ședințe de consiliere psihologică. Tresare când îi sună telefonul și e cu moralul la pământ, dar speră că va scăpa de traumele emoționale prin care a trecut și este convinsă că va ieși soarele și pe strada ei.
Nu vreau să fiu ipocrită și să spun că știu prin ce trec aceste femei. Pot doar să îmi imaginez, dar sigur nu este suficient petru a-mi da seama ce este în sufletul persoanelor abuzate. Recunosc, mi-e greu să înțeleg agresiunea emoțională, în situația în care toată viața am fost o răzvrătită și niciodată n-am făcut ce mi-au impus alții. Din păcate, hărțuirea psihică este coșmarul prin care trec multe femei. Cu timpul învață să o accepte, în loc să respingă din fașă reacțiile nepotrivite ale partenerului, de gelozie, control exagerat, critici permanente, crize de nervi, acuzații nefondate sau învinuiri pe nedrept.
Mirela mi-era prietenă bună, dar s-au răcit complet relațiile între noi în ultimii ani. Nu am înțeles motivul, nici nu am insistat. Am aflat azi că divorțează și că a trăit într-o relație abuzivă. Îmi povestea cu dezgust cum o controla pe GPS-ul telefonului, soțul ei navigator. El îi cunoștea orice mișcare și ea nu avea voie să se abată din drum. Cafelele cu prietenele deveniseră doar un vis frumos, imposibil de realizat. El știa tot, chiar dacă îi despărțeau mări și oceane. Aveau prin toată casa camere de luat vederi și trăia în permanență sub presiune știindu-se spionată.
Cum ai rezistat atâția ani? De ce ai stat și ai suportat atâta umilință? Ești o fată citită, nu mătușa ta de la țară, am întrebat-o curioasă pe Mirela.
”Îmi oferea siguranță financiară și stabilitate, chiar dacă nu aveam liniște. Dar nici acestea nu au mai fost suficiente la un moment dat. Nu poți trăi zi de zi auzind reproșuri și aflând că tot ce faci e greșit. Mă simțeam ca un câine maidanez în biobază, hăituit de hingheri. Mereu găsea un subiect de scandal, iar dacă totul era perfect, inventa unul.
Nu e relație cea în care ești în permanență suspectat ca un infractor. E groaznic, Auris! Asta nu-i dragoste, e ură, e război rece. Nu e respect, e bătaie de joc. Mă săturasem și simțeam că îmi pocnește o venă de câte ori îl vedeam acasă sau pe Skype. Îmi creștea tensiunea și inima o lua la goană. M-am gândit într-o zi că am două alternative: să mor de frică ori să scap de el. Am renunțat la tot pentru liniștea mea, dar parcă tot îl mai simt cum îmi suflă în ceafă. A fost un coșmar pe care-aș vrea să-l uit.”
Doare al naibii numai când auzi asemenea lucruri, ferească sfântul să le și trăiești. Suntem crescuți după principii greșite. Auzim adesea că bărbații sunt superiori și femeile trebuie să fie supuse. Că bătaia e ruptă din Rai sau că trebuie să-i pui soțului mâncarea pe masă când ajunge acasă și să-l tratezi ca pe Dumnezeu. Ei bine, nu. Respectul trebuie să fie reciproc și sarcinile împărțite.
Într-o căsnicie nu există un sclav și un stăpân care dispune cum vrea de cel pe care l-a cumpărat. Căsătoria nu este relația între un abuzat și un hărțuitor, e cu totul altceva. Implică iubire, bucurie, respect, apreciere, socializare.
Chiar zilele trecute mi-a spus o prietenă că a încheiat brusc o relație foarte frumoasă, bazată însă doar pe două persoane. Ei doi și atât. Fără intruși, fără prieteni. Fără ieșiri în oraș. Așa voia el. Ea a refuzat categoric și bine a făcut. Socializarea este importantă. Prietenii au farmecul lor. Până la urmă, încrederea în partener e o dovadă de iubire, în timp ce izolarea celui pe care îl vrei alături de tine, corodează și cea mai minunată relație. Nu, femeile nu sunt pioni pe o tablă de șah, nu sunt găini pe care să le țineți în coteț doar pentru a face ouă. Sunt oameni, au nevoie de încredere, de spațiu personal și de prieteni. Să izolezi un om e o dovadă de cruzime și egoism, nu de dragoste. Iar cei care recurg la această metodă sunt de regulă antisociali.
Nu accepta postura de victimă
Am aflat că multe cupluri se confruntă cu această problemă a abuzului emoțional, chiar dacă nu vor să recunoască. Sincer, consider că trebuie să ai o problemă gravă la scufiță dacă apelezi la tehnici de intimidare, control sau izolare, doar pentru a-ți ține aproape persoana iubită. Efectul va fi invers, de teamă, de respingere, de abandon, dar în niciun caz nu amplifică dragostea partenerului față de atitudinea ostilă a unui abuzator.
Da, știu, partenerii abuzivi pot fi atât femei cât și bărbați, deși, sinceră să fiu, n-am prea auzit de bărbați agresați. Indiferent că au studii superioare sau doar 4 clase, că sunt profesori, avocați, navigatori sau ciobani, că trăiesc în mediul rural sau în marile orașe, abuzatorii fac orice pentru a-și controla partenerii și îi izolează de prieteni.
Tocmai pentru că am aflat că sunt multe femei hărțuite emoțional, am vrut să deschid anul trecut un Centru pentru Femeile Abuzate. Din păcate, am renunțat momentan la idee, chiar dacă mulți oameni frumoși s-au oferit să mă susțină pentru a demara acest proiect, însă nu am abandonat-o definitiv.
Am discutat de multe cu ori psihologii despre abuzul emoțional și nu mi-a plăcut deloc ce am aflat. Ei spun că un comportament abuziv acoperă o lipsă de încredere în propria persoană și o evaluare negativă a propriei valori.
Eu aș traduce altfel, abuzatorii sunt niște persoane frustrate și complexate care se răzbună pe persoana iubită și își fac un scop din asta.
Cum recunoști o relație toxică
Un partener este abuziv, atunci când:
1. Vrea să știe permanent unde este soția /iubita sa și cu cine vorbește.
2. Verifică prietenii de pe rețelele de socializare, controlează apelurile din telefon citește corespondența privată a partenerei.
3. Face orice pentru a submina stima de sine a partenerei, pentru ca aceasta să se afle mereu în inferioritate și să creadă că a greșit.
4. Dorește să preia controlul asupra celuilalt și îi organizează inclusiv agenda, pentru a se asigura că nu există riscul infidelității.
5. Este critic cu tot ceea ce face partenera, încă de la începutul relației, astfel încât ea să se simtă mereu inutilă și dependentă de ajutorul lui.
6. Își impune regulile, preferințele și obiceiurile, fără să-i pese ce își dorește partenera.
7. Își manifestă gelozia, face acuzații și își învinuiește partenera pentru că o suspectează de infidelitate. Uneori ajunge să construiască povești întregi pe care și le imaginează, pentru ca ulterior să le creadă ca fiind adevărate.
8. Apelează la accese de furie aparent justificate, pentru ca partenera să se simtă mereu vinovată și să o facă să sufere.
9. Își jignește partenera și o face să simtă frică sau vinovăție, astfel încât să fie mai ușor de controlat și de manipulat, să devină vulnerabilă.
10. Chiar dacă partenera se poartă frumos, umblă cu el “cu mănuși” și își alege cuvintele, mereu va exista ceva care îl va scoate ceva din pepeni.
Victimele tolerează de multe ori abuzurile și speră că partenerul va reveni la sentimente mai bune și se va mai liniști. Experiențele persoanelor hărțuite au dovedit însă că astfel de persoane nu își schimbă comportamentul în timp, ci, din contră, devin mai agresive. Timpul nu poate rezolva aceste probleme, se scurge în defavoarea celor abuzați, care, devin pe zi ce trece mai temători și inhibați. Tocmai de aceea, când percepem un strigăt de ajutor, fie el și nerostit, e bine să luăm atitudine și să le deschidem victimelor ochii. Până la urmă, avem o singură viață și nu trebuie să fie bazată pe teroare.
