Vacanta Bulgaria

Îmi place litoralul românesc, însă, chiar dacă stau la malul mării, tot cel bulgăresc îmi face cu ochiul. M-am tot întrebat de ce prefer să merg aproape două ore cu mașina, doar pentru a evada în weekend-uri din Constanța. N-o să vă vină să credeți, dar am găsit chiar mai multe motive și vi le spun și vouă chiar acum și aici.

1. Relaxare maximă

Zen, baby. După ce treci de Vama Veche, juri că ești în altă lume. La bulgari nimeni nu se/te stresează, nimeni nu se agită și nu te scoate din atmosfera de vacanță. Ești zen de când ajungi acolo și până treci din nou de vamă și intri în România. Ospătarii, bulgarii în general sunt mult mai relaxați și politicoși, nu încearcă să te scoată din pepeni și nu-ți vorbesc urât nici dacă verși berea pe ei. Zâmbesc și îți aduc alta. Nu știu ce fumează oamenii ăia, dar zău că ar trebui să le dăm și la ai noștri.

Vacanta Bulgaria

2. Calitatea serviciilor

Nu știu din ce aluat sunt făcuți bulgarii și unde au învățat să facă turism, dar ne bat la calitatea serviciilor. Ce spun eu că ne bat, ne fac knockout. Fac totul pentru ca turiștii să fie mulțumiți, să nu le lipsească nimic și chiar să revină. Bineînțeles că de cele mai multe ori se întorc. Asigură locuri de parcare, locuri de joacă pentru copii, parcuri frumos amenajate, piscine generoase cu apă de mare, amenajări făcute cu mult bun-gust, iar prețurile nu sunt deloc nesimțite.

3. Plaje Blue flag

Când mergi în vacanță la mare, vrei să beneficiezi de toate condițiile necesare unui concediu reușit. Ei bine, spre deosebire de litoralul românesc, unde doar 4 plaje sunt clasificate Blue Flag, bulgarii au 13. Pentru că le pasă. Sunt multe criteriile pe care trebuie să le îndeplinească plajele pentru a obține certificarea Blue Flag, printre care afișarea zilnică a calității apei mării, care trebuie să fie excelentă, oferirea a minimum 5 activități educative de voluntariat privind protejarea mediului, plaje curate, facilități pentru persoane cu dizabilități etc. Noi stăm prost la multe capitole, ba chiar spun gurile rele că în unele zone, dejecțiile ajung prin conducte direct în mare, așa că ne trece de Blue Flag, ne mulțumim și cu alte culori.

4. Prețuri mici

Sună ciudat să auzi că se pot oferi servicii de calitate la prețuri mai mici decât la noi, dar așa este. Indiferent că vorbim de cazare, masă, intrarea la piscină sau produsele cumpărate din magazine, toate sunt mai ieftine. Bulgarii nu își bagă adaosuri nesimțite și nu iau pielea de pe turiști, dar totuși au profit și o duc bine. Și încă ceva. Nu umflă nota așa cum fac ai noștri, sau cel puțin mie nu mi s-a întâmplat un astfel de incident la ei. La noi, e altă poveste. Desigur, nu generalizez, dar știm cu toții cum stau lucrurile.

Bulgaria vacante

5. Au grădini frumoase, iar hotelurile nu sunt înghesuite

Dacă mergeți în Mamaia, aveți toate șansele să vă uitați în camera celor de la hotelul învecinat. S-a construit haotic și în bătaie de joc față de turiști, multe construcții sunt mai urâte decât casele de la țară și sunt lipsite de cel mai elementar bun-gust. Bulgarilor le place să aibă suficient spațiu între hoteluri, o grădină generoasă prin care să se plimbe turiștii și locuri de parcare, pentru a nu fi stresați că nu au unde să își lase mașina. Chiar dacă pierd spațiul pentru câteva mese la terasă, bulgarii preferă să organizeze o grădină, în care cei veniți în vacanță să se simtă bine. Au respect față de zonele verzi și nu le umplu cu betoane cum facem noi, din disperarea agenților economici de a avea un profit cât mai mare.

6. Au mâncare bună de te lingi pe degete

Bucătăria bulgărească este senzațională. Un mix între cea turcească și cea mediteraneană, cu accente bulgărești. Fructe de mare, friptură de miel, tigaie de legume cu carne, icre, salate, pește, dulciuri sau înghețată, toate sunt făcute mai bine decât la mama acasă. Au produse bune, proaspete și de calitate și nu riști să faci vreo toxiinfecție alimentară. Și în zona montană mâncarea este delicioasă, mai ales dacă mergi iarna la schi. Dacă vreți să vă mai răcoriți, găsiți aici un articol despre Bansko, stațiune montană pe care o recomand cu drag.

Bulgaria e perfectă pentru o minivacanță sau o vacanță cu buget redus

Cum spuneam, prefer litoralul bulgăresc în weekend-uri, să scap de nebunia de la noi. Este ideală o escapadă la bulgari, când nu am timp pentru o vacanță mai lungă la turci, greci, italieni, spanioli, la portughezi sau oriunde altundeva.

Vă rog să mă contraziceți dacă greșesc și să împărtășiți experiențele pe care le-ați avut voi la vecinii bulgari. Sunt curioasă să aflu ce stațiuni vă plac mai mult și cum apreciați diferența dintre litoralul bulgăresc și cel românesc.

Share

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Auris Luca

Auris Luca

Journalist, travel and lifestyle blogger, storyteller and copywriter